De gustibus non disputandum!

După fructe se aşează o altă faţă de masă şi se aduce un paner cu diferite vinuri străine şi un pachet de ţigări havane. Acum începe adevărata petrecere, butelcile se deşartă pe rând, ţigările se consumă, producând un nour albiu, şi mesenii se afundă în convorbiri variate, până ce, ameţiţi, ei cad sub masă.

-- În sănătatea dumneavoastră! zice Reade, ridicând un pahar de Malaga.

-- În sănătatea frumoasei miss Lucy! răspunde Angel.

-- În sănătatea lui Boabdil! adaug eu.

-- În sănătatea reginei de Englitera! reîncepe Reade.

-- În sănătatea viceconsulului care o reprezintă la Tanger!

-- În memoria numeroaselor victime ale căror piei dubite se înşiră aici pe pereţi ca literele de foc ce au tulburat festinul lui

Baltazar!

-- În sănătatea lui Baltazar! etc., etc., etc.

Toasturile se succed cu răpejune, luând forme din ce în ce mai bizare. Angel într-o pornire entuziastă ajunge pân-a striga: în sănătatea sănătăţilor! Închipuirea ia aripi, limbile se dezleagă, inimile se destăinuiesc; toţi grăim delaolaltă, făcând observări judicioase asupra cailor arăpeşti, asupra frumuseţii evreicelor din

Tanger, asupra politicii Franţei şi a Engliterei, asupra comodităţii babuşilor orientali etc. După aceste vin la rând anecdotele comice, apoi povestirile scandaloase şi, în fine, fiecare spune ce-i trece prin minte, fără a mai da ascultare altuia. Astfel Angel, cu ochii scânteietori şi cu faţa roşietică, istoriseşte incidentele celei din urmă alergări de cai de la Epsom, Reade, palid, cu fruntea pe mână şi cu genele plecate, ne mărturiseşte tragic că adeseori, în tăcerea nopţii, un grozav concert de miorlăituri se deşteaptă în cugetul său înspăimântat. Eu descriu o întâmplare curioasă din voiajul meu în Asia.

Iată un specimen de acel trio vorbareţ.

EU: Scumpii mei amici!...

READE (întinzându-mi mâna): O yes, amici... scumpii mei amici...

ANGEL (deşertând un pahar de şampanie): În sănătatea amiciei!...

EU: Ascultaţi ceea ce mi s-a întâmplat în Asia...

Angel: În ziua alergării de cai de la Epsom am avut un noroc neaşteptat... închipuiţi-vă... Ai fost vreodată la Epsom? Închipuiţivă ca în ziua aceea sir Arthur Holvay a pierdut zece mii livre sterline.

EU: La anul 1845 sau 46 am fost să vizitez vechea capitală a

Imperiului Otoman. Cunoaşteţi Brusa cu numeroasele sale geamii, cu băile sale antice, cu pădurea sa de aguzi? Nu o cunoaşteţi? prea bine! Aveam doi companioni, doi tineri belgi, cu care am mers de la Brusa, cale de patru zile înlăuntrul Asiei, trecând prin văi romantice, prin păduri umbroase şi prin sate mizerabile de musulmani.

READE: O! yes, mizerabile!... parcă le văd expirând sub ochii mei.

EU: Satele ?

READE: Ba, mâţele... mâţele!

ANGEL: Peste patru sute de mii erau faţă la acel spectacol.

READE (tresărind): 400. 000 de mâţe?

ANGEL: Ba, de spectatori, căci era să alerge celebrul cal Plum al lordului Derby; tribunele erau înghesuite cu ladies şi cu gentlemani purtând ochene. Mii de trăsuri stau înşirate de-a lungul ipodromului, şi mii de amatori cu butelci de şampanie sau de paleale în mâini aşteptau începutul alergării.

READE (adâncit în gânduri): O! yes! alergau sărmanele ca să scape de moarte, dar măciuca mea le ajungea din fugă şi le oprea pe loc!

EU: Timpul însă nepermiţându-ne a înainta mai mult în fundul Asiei, am hotărât a ne întoarce la Ghemlic, oraş mic de pe malul Mării de Marmara, spre a ne sui pe vaporul ce duce la Constantinopol. Revenind deci la Brusa, am tocmit cai odihniţi şi am plecat spre Ghemlic. Drumul sau, mai nimerit zicând, cărarea ce uneşte aceste două localităţi trece peste câmpii goale şi pustii; iar spre paza călătorilor este aşezat pe o culme un pichet de albanezi, înarmaţi cu şuşanele şi iatagane. Înfăţişarea lor însă e prea hoţească pentru ca să inspire cea mai mică garanţie în contra hoţilor... Către seară auzim în urma noastră un tropot rapid de cai şi în curând suntem ajunşi de un curier turcesc pe care-l întovărăşeşte un cavas încărcat de arme. Ei veneau în fuga mare, căci astfel se face serviciul poştei în Imperiul Otoman.

READE (melancolic): Mai cu seamă una! o pisică albă! ea se găsea de-abia în primăvara vieţii! graţioasă, dezmierdătoare, crescută negreşit pe braţele unei frumoase copile din harem... oh! horror! horror! horror! iată pielea ei... iat-o colo în covorul cel din faţă.

ANGEL: Deodată bariera ipodromului se deschide...

EU: Caii noştri, auzind acel tropot, mişcă urechile, prind zăbala în dinţi şi se pun pe fugă... Ce fugă!

ANGEL: Deodată bariera se deschide...

EU: Câmpul părea că se întoarce împrejurul nostru, aerul vâjâia pe la urechi; aş fi jurat că un vârtej ne luase pe aripile sale...

ANGEL: Deodată bariera se deschide!... 14 alergători ies în arenă, purtând pe spinarea lor jochei îmbrăcaţi cu jiletce de diferite culori. Hurra! toţi pleacă întocmai ca un cârd de grauri; 400.000 spectatori ţintesc ochii lor la dânşii şi fiecare urmăreşte cu sufletul calul pentru care a pariat.

READE (întunecat): Astfel, sufletul meu le urmăreşte în lumea fantastică a umbrelor, o! fiinţă inocentă!...

EU: Însă chingile de la şaua mea slăbindu-se, mi-am oprit calul, lăsând pe tovarăşii mei să-şi urmeze drumul înainte. Aproape de locul unde mă găseam, era un izvor limpede; mi-am răcorit obrazul, mi-am adăpat calul, l-am închingat bine şi m-am suit pe el; dar când am aruncat ochii pe câmp, n-am mai zărit pe nimeni, companionii mei şi curierul dispăruseră în orizontul întunecat!...

Închipuiţi-vă poziţia mea critică; eram singur, pierdut în câmpiile Asiei, fără ştiinţă de limba turcească, ca să mă pot explica, fără arme, ca să mă pot apăra... Ce să fac?

ANGEL (cu entuziasm): Hura! hura! hura!

READE (cu durere): Alas! alas! alas!