Să-ș facă izbândă turma lui cea slabă.

Să o-ntoarcă Domnul din plean și din pradă

Gloata sa cea svântă într-a sa ogradă.

Să să veselească Iacov în tot șirul, Cu toț credincioșii ce-are Izrailul.

PSALMUL 14

Doamne, cine ș-va face* Lăcuință de pace, Să șază-ntr-a ta casă,

• 7.

În măgura cea deasă? Numai cine va merge Întreg pre svânta lege, Să facă-n toată partea Ce-nvață dereptatea. Și de câte grăiește, Pre nime nu smintește, Nice cu limba-nșală, Să bage la greșeală. Ș-a prietin scădere Nu va face-ntr-avere, Și ruda sa ce are Nu o ia-n defăimare. Pre viclean de departe Nu sufere să-i caùte, Iară carii au frică De Domnul, îi rădică. Ce-ș țâne giurământul Și nu-ș schimbă cuvântul. Cătră soț de ce zâce Nu grăiește de price. Argintul nu-ș dă-n leafă, Să-ș ia blăstăm în ceafă. Nice voiește-n fețe, Luând mâzde-n giudețe, Pre cei fără de vină Să-i dea-n mână streină. Aceste cine face, În veci va fi cu pace.

PSALMUL 15

Ferește-mă, Doamne, de primejde, Că pre tine am de-m ești nedejde. Și eu am zâs și zâc, Doamne svinte, Tu-m ești Dumnezăul de mainte. Și bunătatea mea nu-ț lipsește, Că tu ai destul, de-ț prisosește. Svinților tăi ce-s în tot pământul I-ai minunat, căce-ț țân cuvântul, Și deși pat nevoaie și scârbă, De sârg le iei nevoia din gârbă. Iară răii, Doamne, nu-i vei strânge Adunarea lor cea cruntă-n sânge, Nice cu rostul tău le vei zâce Numele lor, să-i țâie ferice. Domnul m-este ocină direaptă Ș-a păharului mieu ce m-așteaptă. Tu ești, Doamne, ce-m întorci pre soarte Ocina mea în semnele toate, De mi s-au venit funi în părț late, Cu fruntașii în rând măsurate. Că moșia mea este stâlpită, De pre uric în semne-ntărită. Blagoslovit să fii, Doamne svinte, Ce mi-ai datu-mi știință și minte. Mă certară din zî pănă-n noapte Rărunchii miei, ce tu mă vei scoate. Că eu te văz în tot ceasul gata De mă sprejinești, Doamne,-n direapta.

Pentr-aceea îm fac voia bună,

Cu inemî, cu voaie-mpreună.

Și trupul mieu, mărgând la odihnă,

S-a răposa cu nedejdea plină.

Sufletul mieu n-ii1 lăsa-n zăbavă În iad să stea, ce-l vei scoate-n slavă. Nice vei da trupul să să strice A svântul tău ce i-ai dat ferice. Mi-ai arătat căile de viață Și m-ii2 veseli cu svânta-ț față. Din frâmsețea ta cea din direapta La sfârșit vei da celór buni plata.

PSALMUL 16

Ascultă-mi, Doamne, de dereptate* Și de făgadă la greutate, De rugăciune să m-iei aminte, Că mă rog ție, Dumnezău svinte. Că nu din buze cu-nșelăciune Îț fac făgadă de rugăciune. Să-mi scoț giudețul dintr-a ta față, Să-m vază ochii trai fără greață. Că mi-ai cercatu-mi inema-n rândul Și-n vremea nopții mi-afli tot gândul. M-ai ars cu focul să-m găsești vină

1 nu vei

2 mă vei

• 5, 5

De strâmbătate-n faptă streină. Mi-am oprit rostul să n-aib a zâce De fapt de oameni cuvânt de price. Printr-ale tale graiuri cinstite Ce-ai zâs cu rostul, Dumnezău svinte, Mi-am păzât drumul pre căi vârtoase, Pietri-ascuțâte și sâmceloase. Tu mă-ndereaptă-ntr-a ta cărare, Să nu-m scap pașii cătră pierzare. Eu ț-am strigatu-ț, Dumnezău svinte, Să mi-asculț graiul de rugăminte.

Pleacă-ț urechea-n vreme de scârbă, De-mi iușiurează greul din gârbă. Și-ț minunează svânta ta milă, Carii ț-au frica să-i scoț din sâlă. Și de pizmașii ce să-nvitează Să-ț stea-mprotivă, vrând să mă piarză. Svânta-ț direaptă, Doamne, și stânga Le tinde îmbe de-mi potoli tânga. Și ca lumina tu mă ferește, Supt aripi svinte, de mă umbrește De fețe strâmbe ce mă ia frică

A le prăvirea, carile-m strică.

Că-m stau pizmașii împregiur suflet

Ca nește hiară fără de cuget.

Căce le este înfundat săul, Grăiesc asupră-mi cu de tot răul. Că mă-ntiriră pănă afară Cătră grea moarte și cu ocară. Pusără-ș ochii de mă omoară, Și cu pământul mă împresoară. Mă ocoliră de mă vinează,

Precum fac leii, vrând să mă piarză. Scoală-te, Doamne, de-i ocolește

Și sirepia le îngrozește. Și-mi izbăvește mișelul suflet,

Că să mă piarză le este-n cuget. Sloboz spre înșii svânta ta armă,

De-i răsâpește și le dă spaimă. Supt svânta-ț mână nu țî să pleacă,

Pre a lor vină să li să facă. Și-i osăbește de svânta ceată,

De le dă-n viață direaptă plată. Căce-i puțână svânta ta turmă,

Datu-i-ai roadă cuconi pre urmă. Le-ai împlut zgăul de svânta mană,

Carea-i ascunsă cerească hrană. Și rămășițe nu lepădară

Dintr-a ta zâsă să dea afară, Ce le lăsară să socotească

Pruncii lor céi mici, să le plinească. Iară eu, Doamne, fără de greață,

M-oi arăta-mă-n svânta ta față, Și-m vei da sațâu cu a ta slavă,

Când ti-oi vedea-te fără zăbavă.

PSALMUL 17

Iubi-te-voi, Doamne, că tu-m ești putere*. Mi-i Domnul vârtute-n vreme de cădere,

• 6, 6

Și mi-i de scăpare și de mântuință Dumnezău, ce-m este nedejde-n credință Cu scutul îm este la ceas de năvală Corn de mântuință și de sprejineală. Lăudând pre Domnul îl voi striga-n treabă, Și de toț pizmașii mă va scoate-n grabă. Și când mă-mpresoară greutăț de moarte, Râuri de păcate de-mi turbură foarte, Și cu durori iadul când mă ocolește, Cu lațuri de moarte de mă ovilește, Cătră tine, Doamne, strig cu jele multă, O, Dumnezău svinte, tu vin de mi-agiută.