1 Mă vei.

Nu-ț ascunde, Doamne, față preacinstită, Nu fugi de mine la vreme cumplită. Ce-m trimite, Doamne, a ta socotință, Să nu duc delungul aposcorachință. Nu mă lăsa, Doamne, cu părăsâciune, Fără mântuință, ce-m dă iertăciune. M-au părăsât nenea ș-am rămas de mamă, Ce eu, Doamne svinte, sunt ție pre samă. Și mă-ndereptează cu svânta ta lege Pre cale direaptă, Doamne, de voi merge. Să crepe pizmașii, să n-aibă să-m strice, Nice s-aibă voaie asupră-mi cu price. Că să rădicară din părțâle îmbe Mărturii asupră-mi cu cuvinte strâmbe. Sângură minciuna asupră ș-bârfește, Și nedereptatea însăș să vădește. Iară eu voi crede cu inemă-ntreagă Că-m va tinde Domnul mila sa cea largă. Da-m-va să văz și eu țara cea de viață, Să petrec cu svinții în trai de dulceață. Voi răbda pre Domnul să mă ducă-n slavă Și nu m-oi mâhni-mă de lungă zăbavă. M-oi îmbărbăta-mă ș-oi pune răbdare, Așteptând pre Domnul cu inemă tare.

PSALMUL 27

Cătră tine, Doamne, strig cu multă frică* ,

Iacă mă-mpresoară pizmașii de-m strică!

• 6, 6.

Și de-i tăcea mâlcom, lăsându-i în voaie, Face-m-vor pizmașii scârbă și nevoaie. Cu cei din mormânturi de-atocma m-or face, M-or călca-mă-n tină, de-i vei lăsa-n pace. Ce mi-ascultă, Doamne, glas de rugăciune, Când mă rog spre tine și-m cei iertăciune, Cu mânule tinse spre casa ta svântă, În număr să nú fiu cu răii în smântă. Și cu păcătoșii ce fac strâmbătate Să nu mă pierz, Doamne, să duc răutate, Cu ceia ce nú țân giurământ de pace Cătră cel de-aproape, ce fac ce le place. Dă-le, Doamne, plata precum ei lucrează, După vicleșuguri ce-au făcut să-ș vază. Cu năravuri rele în mânule sale, Ce-au făcut altóra să le faci cu cale. Lucrurile tale n-or să cugeteze, Poruncile tale nú vor să lucreze. Pentr-aceea, Doamne, le vei sparge ceata Și nu-i vei mai strânge, ce le vei da plata. Bună cuvântare s-aibi, Dumnezău svinte, Că mi-auzâș glasul cel de rugăminte, De-m ești sprejineală și agiutorință, Și inemii mele ești nedejdiuință. Că mi-ai auzâtu-mi de mi să-nflorește Mișelul de suflet și pelița-m crește. Și cu bucurie să-ț fac mulțămită Ție, Doamne svinte, cu rugă priìmită. Svinția-ta, Doamne, ești bună tărie Besericii tale, și-i ești bucurie. Ești-i și scut tare-n toi, de sprejineală Unsului tău, Doamne, la ceas de năvală. Mântuiește-ț, Doamne, a ta svântă gloată Și blagoslovește ocina ta toată. Pre pășiune bună crește și o-nalță, Să-ț mărturisască în veci cu dulceață.

PSALMUL 28

Aduceț pominoace și veniț la Domnul, Lui Dumnezău câț sunteț fii, și cu tot omul.

Aducețî-i cu miei graș Domnului și slavă,

Aducețî-i cu cinste, nu faceț zăbavă.

Să faceț cum să cade svântului său nume,

Dumnezăului nostru, domnii de pre lume. Să vă-nchinaț la Domnul în curtea cea svântă, Cu inemă curată, cu gând fără smântă. Glasul Domnului toarnă cu smidă-n pohoaie Și tună-ntr-ape multe cu fulgere-n ploaie. Glasul Domnului face holbură pre mare, De-o umflă cu unde și cu valuri mare. Glasul Domnului iese cu multă vârtute, De potoale și marea și vântul cel iute. Glasul Domnului iese cu frâmsețe multă Și chedrii îi dăramă și din loc strămută. Și chedrii din Livanul Domnul îi detună, De-i frânge cu trupină, cu crengi împreună. Ca vițălul tămâiei mănunt îi zdrumică, De dă groază-n toț Domnul, să-i aibă de frică. Ca fii de inoroguri cu cornul în frunte, Așe va da iubitul războiul de iute.

Glasul Domnului taie văpaie de pară, Când îș sloboade focul de s-aude-n țară. Glasul Domnului umple pustia de frică, De să-ngrozește hiara și carea-i mai mică. Cerbii lasă pădurea, dumbrăvi dărâmate, De fug la munțâi céi goli și la dealuri nalte. Iară cine ști rugă din lume tot omul, Năzuiască să scape în casă la Domnul. Că Domnul șede-n scaun când varsă potopul, Când face lumii groază și frică cu focul. Șede Domnul în scaun de ș-împărățește, Și gloata sa cea svântă Domnul o-ntărește Cu bună cuvântare pre viață de pace, Ce i-au giuruit Domnul deplin îi va face.

PSALMUL 29

Înălța-te-voi, Doamne, cu multă plecare*, Că-m trimiț sprejineală, de n-am lunicare. Să n-aibă bucurie pizmașii de mine, Doamne, Dumnezău svinte, că eu strig spre tine. Că mă scoli de la boală și-m dai sănătate, Și-m iei sufletul lesne de la greutate. Tu m-ai scos de la iadul ce n-are lumină, M-ai luat de la ceia ce pogoară-n tină. Cântaț Domnului, svinții, cântaț să să știe, Și-i spuneț mărturia într-a lui svinție. Că svinția-sa Domnul scârba nu lățește, Ce dă milă și viață cui să umilește.

• 7, 6.

Cine va vărsa lacrămi ș-a-nsăra cu jele, L-va dezlega la zuă den toate greșele.

Ce eu zâceam în mine, când mă-mbogățâsă1,

Că fără de sminteală m-va fi viața tinsă.

Și tu, Dumnezău svinte, mi-ai datu-mi putere,

De mi-au stătut frâmsețea fără de scădere. Iară când ț-ai întorsu-ț fața ta cea svântă, Mi-au scăzut buiecia ș-am căzut în smântă. Și n-am de-acmu ce face, numai ce-oi striga-te, Doamne, Dumnezău svinte, iartă-mi de păcate. Că ce folos mi-a face sângele cel mare, De vreme ce-aș deșcinge să mărg în pierzare. Au doară poate spune țărna, să grăiască De svânta-ț dereptate, să te povestească? Auzâtu-mi-au Domnul și mi-au trimis milă, Mi-au strânsu-mi slăbiciunea de mi-au datu-mi sâlă. Domnul spre bucurie mi-au întorsu-mi plânsul, Zăblăul ce-mbrăcasăm m-au schimbat dintr-însul. Și-m fece veselie cu veșmânt de slavă, Slava mea să te cânte fără de zăbavă. Că m-ai scos, Doamne svinte, de la umilință, Binele tău l-voi spune în veci cu credință.

PSALMUL 30

Tot mi-i, Doamne, nedejdea spre tine* , Să nu laș în veci să duc rușine.

1 îmbogățisem.

• 5 perechi.

Cu mila ta și cu dereptatea Să mă scoț din toată greutatea. Și urechea ț-pleacă de mi-ascultă, Să mă scoț în sârg de grije multă. Tu să-m fii Dumnezău și scut tare, Năzuință, casă de scăpare. Tu-m ești, Doamne, tărie și vântă, Cu a ta putere cu cea svântă. Și-n numele tău să-m fii povață, Cătră hrana ceea ce-i de viață. Și să mă scoț și de lunicare, Și de cursă-ntinsă cu pierzare. Că tu, Doamne, îm ești așteptare Și nedejde cu credință tare. Sufletul mieu în svânta ta mână Îl dau, Doamne, în nedejde plină. Și tu m-ai scos de la greutate, Socotind cu a ta dereptate. Ai urât pe cei cu-nșelăciune, Ce să păzăsc în deșertăciune. Și eu, Doamne,-ntr-a ta milă svântă Mă voi bucura fără de smântă. Că mi-ai căutat cătră plecăciune, De mi-ai trimis, Doamne, iertăciune. Sufletul mieu de la greutate L-ai scos, Doamne,-ntr-a ta bunătate, Că n-ai lăsat să mă ocolească Pizmașii miei, să mă căpuiască. Să nu poată să mă-nchiză nime, Picioarele mi-ai pus în lărgime.

Dumnezăul mieu, mă miluiește

Pentru scârba ce mă-nvăluiește. Ochii miei de groază să-ntristează,

În toate părț căutând să te vază. Din fire slăbii, vintrele-m sacă,

Sufletul, mișelul, ce-a să facă? Viața mi s-au strâns cu trai de jele,

Suspinând adese de vești rele. De lipsă slăbii și n-am vârtute,

Pace-n oase n-am de război iute. În pizmașii toț sunt de ocară,

Vecinii miei mă urăsc în țară. Este-n frică toată cunoștința,

S-au uitat întré noi și priința. Pâra mea văzând, toț mă lăsară,

Ș-am sângur rămas strein afară. Mă uitară toț ca viii mortul,

Fără treabă vas, pierdut cu totul. Auzând a mulț zgromójd de pâră

Din pregiurul mieu ăceî sfătuiră, Să-m scoață din mine bietul suflet,

Să-m facă rău ce le este-n cuget. Ce eu, Doamne, pre tine mi-i gândul

Și nedejdea, precum îm știi rândul. În mâna ta mi-s sorțâi de viață,

Să petrec cu trai fără de greață. Goana să le tai, Dumnezău svinte,

Și să mă scoț de la mâni cumplite. Și fața ta cea svântă ț-ivește