Spre sluga ta, de mă miluiește. Și de mână de pizmaș mă scoate,

De rușine, de scârbele toate.

Strigatu-te-am, Doamne, să-m vez greul, Să mă izbăvești de la tot răul. Necurațâi rușine să sâmță Și să-i soarbă iadul, să-i înghiță. Și buzele să le fie mute, Să le sece și limba cea iute, De direptul rău să nu grăiască, Să-l defaime și să-l ocărască. Câtă-ț este, Doamne, bunătatea, De o tinz spre toț, în toată partea, Și averea ta, Doamne, cea strânsă, Ce veselești direpții cu dânsă! Carii îț nedejduiesc cu teamă Le-ai ascuns avere fără samă, Din mila ta cea nemăsurată,

Să le fie-n vreme nencetată.

Pentru lumea ce le stă cu scârbă,

Li-i iușura nevoia din gârbă,

Ascunzându-i în taină de viață, Să-i îndulcești cu svânta ta față. Și de turbureala omenească Să-i acoperi, să să odihnească. Să petreacă-n casa ta cea svântă, Limba rea să nu le facă smântă. Blagoslovit să fii preste lume De svântul tău și vestitul nume, Că ț-ai minunatu-ț a ta milă Pre cetatea ce i-i greu și sâlă. Ce de spaimă eu zâș întru mine Urnit cumva să nu fiu de tine, Să mă lepez cu greu și durere

Din svânta ta față și vedere. Pentr-aceea mi-asculț, Doamne svinte,

Mișelul mieu glas de rugăminte. Și când ț-am strigat din greutate,

M-ai întâmpinat cu bunătate. Cuvioșii toț, iubiț pre Domnul,

Țâind dereptatea în tot omul. Că Dumnezău îș cearcă giudețul

Și va certa strâmbul și sămățul. Puneț bărbățâie și răbdare,

Cu vârtute, cu inemă tare, Carii aveț nedejde spre Domnul,

Că veți fi lăudaț în tot omul.

PSALMUL 31

Ferice de cine-i slobod de păcate*

De la Domnul și fărădelegi iertate. Ferice de om ce nu i să menește

În greșele, de la Domnul, când grăiește, Nice-n rostul lui să află-nșelăciune,

Cându-ș cere de la Domnul iertăciune. Amurțât-am de-m sunt oasele vechite,

Toată zua ce-am strigat, Dumnezău svinte. Că zua și noaptea mâna ta cea svântă

’Ngreuiază asupră-mi de mă-nspământă. M-am întorsu-mă-ntr-a mea mișelătate,

De mă spinul înghimpa cel de păcate.

• Perechi 6.

Fărălegea mea ț-am spus, că n-am tăgadă, Și greșala mi-am văditu-mi cu spovadă, Cătră Domnul de mi-am spus păgânățâia, Și tu, Doamne, mi-ai iertat necurățâia. Denainte-ț svinții tăi, carii ț-fac zâsa, Țî să roagă în prilej bun pentru dânsa. Însă-n vreme de potop și de năvală Stau de dânsul de departe cu sâială. Zâs-ai, Doamne, îț voi da cu-nțălepciune, S-aibi aceasta-ntr-a ta cale sfaturi bune. Îm voi răzăma spre tine căutătura, De ț-voi iușiura nevoia și trăsura. Nu vă facereț ca calul fără minte, Nice ca mâșcoaia carea nu să sâmte Pănă nu o tragi cu frâul în zăbală. Carii n-au de tine nice o sâială,Nice vor s-asculte, ce să pun cu price, Îi vei bate pre-aceia cu multe bice. Iarî cine i-i nedejdea cătră Domnul, Mila lui încungiura-l-va în tot omul. Veselițî-vă, direpții, cu dulceață Și vă bucuraț prăvindu-i svânta față. Și toț svinții ce-s cu inem-adevară Lăudaț vor fi de toată lumea-n țară.

PSALMUL 32

Bucurațî-vă, direpț din țară*, De Domnul, și cei cu adevară

• 5 perechi.

Vă să cade laudă-n tot omul.

Și să vă mărturisiț la Domnul, În céterea cea de zăce strune

Și-n psăltire viersul să răsune. Cântec nou să-i cântaț în strigare,

Cântațî-i cu bună cuvântare. Domnul i-i cuvântul de credință,

Și lucrurile lui cu priință. Lui Dumnezău mila este dragă

Și giudeț cu dereptatea-ntreagă. De mila ta, Doamne,-i plin pământul,

Ceriurile le-ai fapt cu cuvântul. Și cu duhul rostului tău toate

Le-ai umplut de îngeri și de gloate. Cela ce strângi marea ca-ntr-un foale,

În prăpăști adânci, pre-arină moale. Să să teamă pământul de Domnul,

Cu câte să mișcă, și tot omul, Că sângur au zâs de să făcură,

Sângur le-au dat căriiaș făptură. Domnul răsâpește toate sfaturi

A limbilor de prin toate laturi, Voroavele și gânduri din gloate,

Și din boieri sfaturile toate. Iară sfatul ce gândește Domnul

Va petrece-n veci preste tot omul. Și ferice-i de limba ce are