Caf, k

Mișelul mieu suflet să topește În cuvântul tău ce te dorește, Și ochii miei slăbiră-n vedere, Așteptând cuvânt de mângâiere. Mă feci mârșav ca foalele-n brumă, Dereptățâi tale făcând urmă. Câte zâle am ce mi-s de scârbă, Să-mi iușurez gonacii din gârbă. Călcătorii legii îm spun glume, Ce ca legea ta nu-i preste lume. Că-ț sunt toate porunci adevere, Și să-mi folosești de la cădere. Că cu deșert mă luară-n goană, Să mă bage-n pământ, când au toană. Iară eu a tale porunci svinte Nu le-am lăsat, ce tot le țâi minte. După mila ta, Doamne, mă-nvie, A svânt rost să-ț feresc mărturie.

Lámed, l

În veci, Doamne, cuvântul tău custă În ceri, preste rod de rod să mută. Că nu țî să schimbă adevara, Ce-ai urzât pământul de stă țara. Cu tocmala ta zua trăiește, Că lumea cu totul îț slujește. Că de nu mi-ar hi legea ta vântă, Pierit aș hi, ovilit de smântă.

În veci nú ț-aș uita dereptatea, Că cu dânsă-s viu în toată partea. Al tău, Doamne, sunt și tu mă scoate, Că ț-am cercat poruncile toate. Pre mine greșiții m-așteptară Să mă piarză cu totul din țară. Mărturiile tale văz toate Și le-am deprins pre cât hirea-m poate. A tot plinul am văzut sfârșitul, Ți-i lată porunca și cuvântul.

Mem, m

Cât mi-i legea ta, Doamne, de dragă, De mă-nvăț cu dânsă zua-ntreagă. Decât pizmașilor a-nțălege Mi-ai dat în veci cu svânta ta lege, Și porunca ta, Doamne, cea svântă Este a mea în veci, ne-având smântă. Decât toț de ceia ce mă-nvață, Ț-am înțăles legea cu dulceață, Că a tale mărturii cinstite Mă învață și mi-adaog minte. Mai presus de cum bătrânii cearcă, În porunca ta n-au să mă-ntreacă. De tot drumul rău fără ticneală Picioarelor mi-am pus sprejineală, Și m-am luat de drum rău aminte, Ca să-ț feresc svintele cuvinte. N-am știrbit din svintele-ț giudețe, Precum mi le-ai tocmit să mă-nvețe.

Câtu-s de dulci cuvintele tale,

Că-s ca stridea, și nu le-aș uita-le, De mi să-ndulcește-ntr-înse rostul,

Că-s mai dulci decât mierea cu totul. Din poruncile tale-m iau minte,

Și căile strâmbe mi-s urâte.

Niún, n

Picioarelor mele-i lumânare

Legea ta și lucoare-n cărare.

Giuratu-m-am ș-am pus mărturie

Să-ț păzăsc giudețele-n tărie.

Smeritu-m-am tocma cu pământul,

Și mă-nvie, Doamne, cu cuvântul. Dar din rostul mieu, Doamne, să-ț placă

Și-ntr-a tale giudețe mă-mbracă. Sufletul mieu îț este pre mână,

Și de legea ta nu mă-nstreină. Păcătoșii mi-au încórdat lațuri,

Eu din legea ta nú mărg în laturi. Ț-am ocinat svânta mărturie,

Inemii în veci de bucurie. Inema mea a face-i plecată

Dreptatea ta-n veci, pentru plată.

Sámeh, s

Călcătorii legii mi-s în greață,

Legea ta cea svântă m-tinde viață.

Agiutoriul mieu ești și scutință,

Cuvintele tale m-sunt credință.

Pre departe viclenii s-alerge, Că eu, Doamne, îț cerc svânta lege. Pre svânt cuvântul tău mă priimește, Și-n nedejde fără greș mă crește. Agiută-mi și să-m dai mântuință, Să mă deprinz într-a ta credință. Defaimi ne-ascultoii legii tale, Că li-i gândul strâmb și fără cale. Păcătoșii lumii mi-s în greață, Mărturiile tale mi-s viață. Trupul mieu cu teama ta l-zdrumică, Că mă ia de giudețul tău frică.

Áin, i

Făcut-am giudeț și dereptate, Nu mă da să-m facă strâmbătate. Pre robul tău în bine-l priìmește, Sămeții să nu-m stea pârâșește. Ochii mi să stâng în mântuință Și-n cuvântul tău cel cu credință. Fă șerbului tău milă de viață, Și-n giudețele tale mă-nvață. Șerbul tău sunt, și-m dă a-nțălege, Ca să mă-nvăț în svânta ta lege. Vremea ț-este, Doamne, a le face Ce-ț stricară giurământ de pace. Decât aur ț-am iubitu-ț zâsa, Topázion n-am căutat de dânsa, Spre porunca ta făcând cărare, De strâmbătăț ferindu-mă tare.

Peì, p

Mărturiile ț-sunt minunate, Și de sufletul mieu sunt cercate. Cuvintele tale-n tălmăcie Luminează mintea din pruncie. Rostul mieu am deșchis ș-am tras suflet, Că mi-s poruncile tale-n cuget. Caùtă, Doamne, și mă miluiește, Pre tocmala cărui te iubește. Pre cuvântul tău să-m tocmești pașii, Să nu-m poată învince pizmașii. De clévete de om tu mă scoate, Și ț-voi feri poruncile toate. Ivește-ț spre mine svânta față Și spre dereptatea ta mă-nvață. Ochii miei părauă izvorâră, Prin legea ta ce nu socotiră.

Țádec1, x

Pre direptul faci, Doamne, giudețe, Să să certe toț și să să-nvețe. Porunca ta este adevară, Mărturia ta-i vestită-n țară. Mă topește jelea și priința, Că pizmașii ț-uitară credința. Cuvântul tău herbinte-i ca focul, Și șerbul tău l-au iubit cu totul.

1 în ms. Sáde.

Tânăr sunt și nebăgat în samă, Dereptatea ta m-oi învăța-mă. Adevărul tău și dereptatea, Și legea-i vestită-n toată partea. Scârbe și cu greutăț m-aflară, Poruncile tale mă-nvățară. Mărturia țî s-adeverește Și cu viață-n veci mă-nțălepțește.

Cof, q

Strigat-am spre tine, Doamne svinte, Și să mi-auz mișele cuvinte. Că ț-voi cerca, Doamne,-ntr-adevară Obiceiele de s-or ști-n țară. Strigatu-ț-am, Doamne, și mă scoate Din greu și din scârbele din toate. Și ț-voi țânea svânta mărturie Ce-ai pus să stea cu lege-n tărie. Sârguit-am strigând fără vreme În cuvântul tău și nu m-oi teme. Mi s-au stârnit ochii demineață În cuvântul tău care mă-nvață. Glasul să mi-asculț fără de greață, Cu mila ta, Doamne, cătră viață. Gonacii cu rău s-alăturară, Din legea ta urnindu-s-afară. Ce tu, Doamne, n-ii1 pesti departe