PSALMUL 126

Că de nú va zidi casa Domnul, În deșert s-a trudi lucrând omul. De n-a pune cetăței străj Domnul, Înzădar ș-a pierde strajea somnul. Zădar veț mâneca, de la cină, Mâncând pita cea de durori plină,

Dedaț să-ș doarmă somn cum le place,

Iubițâlor Domnului, pre pace. Domnului aceștia-s de moșie

Ficiori, roadă de zgău, plată vie, Aceștia-s săgeț cu lănci călite,

De mână puternic slobozâte. Ferice de omul ce-ș va face

Pofta dintr-înș să-i fie cu pace, Că nu vor fi defăimaț de gloată

În pizmaș când să vor prici-n poartă.

PSALMUL 127

Blagosloviț sunt toț fără samă

Carii slujesc Domnului cu teamă, Carii mărg pre cale fără smântă,

De-i plinesc porunca lui cea svântă. Din roada ta, dintr-agonisită

Vei mânca cu voaie nendoită. Fericit vei fi pre trai de viață,

Că-ț va fi petrecerea-n dulceață. Femeia ta va fi ca o viță

În casă-ț, rodită-n cuviință. Cuconii tăi, stâlpări de masline

Pregiur masă-ț de bunătăț pline. Așe va fi ferice tot omul

Ce s-a teme-n priință de Domnul. Și din Sion Domnul cu dulceață

Să-ț ureze, să-l prăvești în față, În Ierusalim, svânta cetate,

Să te desfetez în bunătate. Preste toată viața, cum îț place, Cuconi și nepoț să-ț vez cu pace. Și să fie-n pace Izrailul, Cu direpții petrecând în șirul.

PSALMUL 128

De dese ori s-au pus să mă lupte, Din tinere zâle, cu oști multe; Spune, Izráil, să să-nțăleagă Preste țară, să nu prinză tagă. De multe ori s-au pus cu războaie, Din pruncie să-m facă nevoaie, Ce nemică n-au putut să-m strice, Puindu-mi-să-n gârbă cu price. Ș-au lungit strâmbătatea cu oaste, Să-m dea război păgânii din coaste ; Domnul dirept, pizmaș ce-or să-m strice Le-au despărțât capul de cerbice.

Să să-ntoarcă-ndărăpt cu ocară

Pizmașii Sionului din țară

Și ca iarba de pre zidi nezmultă

De soare să sece-n vreme scurtă, Să n-aibă cu secerea-n ce trage Secerători ce vor vrea să bage. Și ca cela ce culege spice, Să n-aibă snop din ce să rădice, Și drumeții să nu le grăiască: „Bine-aț fi, Dumnezău să sporească!“

PSALMUL 129

Dintr-adânc ț-am strigat, Doamne svinte, Și să mi-auz glas de rugăminte. Și-ntr-auzul tău, Doamne, s-agiungă Glasul mieu cel ovilit de rugă.

Că de ne vei pune, Doamne,-n față Răul, nu vom putea sta de greață Denaintea ta, de grea mustrare, Nice vom scăpa de la certare. Ce cu mila ta să-m raz din carte Greșelele ce-m fac răutate. Că eu, Doamne, prin svântul tău nume Răbd sudălmi de la păgâni pre lume. Și sufletul mieu cu drag te-aștaptă, Pănă vei veni-n vremea de plată, Și-n cuvântul tău mi să topește, Doamne, sufletul de te dorește. Din strajea din zori și pănă-n noapte Să-ț priveghe creștinul cât poate, Din strajea demineții cu somnul Să razăme Izráil la Domnul, Că Domnul cu mila sa ne-așteaptă, Ca să dea pentru noi de-agiuns plată. Și va răscumpăra Izráilul Din fărădelegi preste tot șirul.

PSALMUL 130

Doamne, nu mi-i inema măreață, Nice căùtătura mi-i sămață, Nice am purces de-a mă suirea În minuni mai sus decât mi-i hirea. Că de nu mi-am smeritu-mi tot rândul, Ce mi-am mărit sufletul și gândul, Cum pate cuconul când să-nțarcă, De-l osăbăsc de sân de la maică, Așe-n suflet să mi să dea plata. Ca să fie cu nedejdea gata Cătră Domnul, cu inemă tare, Izráilul în veci pre-așezare.

PSALMUL 131

Adú-ț, Doamne, de David aminte, Ce țî l-ai alesu-l de mainte, De blândețea lui și de răbdare, Ce țî s-au giurat pre așezare, Cătră Domnul de ce-au zâs făgadă Lui Dumnezău fără de tăgadă. De-aș intra-n sălașul mieu de casă, De-aș sui-mă pre strat de mătasă, De mi-aș ochii lăcomi cu somnul, Să dorm dulce, cum doarme tot omul, Și tâmplele odihnă-ș să facă Pre căpătâi moale, să le placă, Pănă n-oi afla lăcaș de Domnul Lui Iiacov, să-l vază tot omul. În Efratá i-auzăm de slavă, Aflat-o-am în câmpi de dumbravă. Blămaț de-i vom umbla prin sălașe, Să le prăvim ce-s de drăgălașe, Să ne-nchinăm, făcând sărbătoare, Unde-au stătut cu svinte-ș picioare. Scoală, Doamne, de ț-vin la odihnă Ce-am gătatu-ț, să-m văz voia plină, Tu și racla ce ți-i de svinție. Preuțâi tăi slujba-n rând să-ș țâie, În podoabe dirept să să-nvască Și svinții tăi să să veselească Pentru David ce ți-i a ta slugă, Ce l-ai pusu-l crai în vreme lungă. Nu-ț întoarce a ta svântă față De unsul tău cu ură de greață. Domnul s-au giurat într-adevară Lui David să nu-l schimbe din țară: „Din pântece ce-ț-va ieși plodul Îț voi pune-n scaun în tot rodul, De-m vor țânea feții tăi cuvântul Și să stea precum ni-i giurământul. Și mărturii ce li-oi da să-nvețe Să nu-ntoarcă-n năravuri sămețe, Și hiii lor vor ședea-n vecie În scaunul tău cel de crăie“. Că Dumnezău ș-au ales Sionul, Lăcuință să-ș facă cu omul : „Aceasta mi-i odihna gătată Ce mi-am ales în veci așezată. Și acicea m-va fi lăcuința Ce mi-am iubit cu toată priința. Văduva ei ura-i-voi de bine, Mișeilor ei le voi da pâine. Preuțâi ei le voi da să-mbrace De izbândă veșmânt și de pace, Și svinții lui s-aibă voaie bună, Bucurie cu toț împreună. Și acoló îi voi crește steagul Lui David, să-i fie-n tot șireagul. Unsului mi-am gătat lumânare, Pizmașii lui vor hi de mustrare. Iară lui îi voi da să să-nvască Într-a mea svinție, să-nflorească“.

[COMENTARIU PE MARGINEA PSALMULUI 132]

Aceste patru părechi de stihuri le-am scornit eu,

prăvind acest psalom a lui.

Psalomul lui David, 132

Cine face zidi de pace,
Turnuri de frățâie,
Duce viață fără greață
'N-tr-a sa bogățâie.
Că-i mai bună, depreună,
Viața cea frățască,
Decât armă ce destramă
Oaste vitejască.
Cât este petrecerea de bună
    Când lăcuiesc frațâi împreună.
Atunce pre cap mirul le vine
    Ca lui Aáron, de-i șede de bine,
De miros ce-i vine cu dulceață,
    Cându-i merge mirul preste față,
De pre barbă merge pre veșminte,
    Pănă-n poale pre unde-s tivite,
Ca roua ce vine din Ermonul,
    De pogoară-n muntele Sionul.
Că-ntr-aceasta a pus giuruită
    Dumnezău de viață fericită.

PSALMUL 133

Iată acmu faceț mulțămită Lui Dumnezău, cu rugă priimită, Și să-l cuvântaț bine-n tot omul, Șerbii toț ce slujiț pregiur Domnul, Carii dvoriț la Domnul în casă, În curțâle cele de mătasă. Și nopțâle țâind dvorbă lungă, Vă rădicaț mânule pre rugă, În locurile lui cele svinte, Cu rugăciuni la Domnul priìmite. Și ca să-ț dea bună cuvântare Dumnezău din Sion și spori mare, Ce-au poruncit sângur cu cuvântul De s-au făcut ceriul și pământul.