Ocolina este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Ţepilova și Ocolina. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Soroca și la 155 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1007 oameni. Satul Ocolina a fost menționat documentar în anul 1745.
Read morePsaltirea in versuri
Pre Dumnezău Domn cu așezare Și poporul ce ș-au ales șie
În sorțul său să-i fie moșie. Din ceri s-au plecat să vază Domnul,
Zări pre toț fiii ce-are omul. Dintr-a sa petrecere gătată, Preste toată lumea Domnul caută. Ce-au plămădit cu mânu-ș cinstite Inemile lor ce-s usăbite, În tot lucrul Domnul le-nțălege, Între céi buni și-n cei fără lege. Nu va scăpa-n tăria sa craiul Cu bóinicii, să-ș lungească traiul. Caii céi buni, la ceas de năvală, Îi vor face grije și sminteală. Și nu s-a folosî cu puterea, Nice să va scoate cu averea. Că Domnul preste céi buni prăvește, Cu mila sa de le osfintește. Și le-a feri sufletul de moarte, Și din foame Domnul îi va scoate, Că-i va hrăni să nu flămânzască Cu hrana sa cea dumnezăiască. Iară sufletul nostru așteaptă Pre Domnul cu știință curată. Și ne-agiută de ni-i sprejineală Și pavăță-n vreme de năvală. Și inema noastră-n voaie bună De dâns să va veseli-mpreună. Că-ntru svântul lui și cinstit nume Nedejdiuim, petrecând în lume. Hie-ț, Doamne, mila ta cea svântă Preste noi, precum te-am avut vântă.
PSALMUL 33
Blagoslovi-voi pre Domnul toată vremea și tot ceasul*, Lauda lui este-n rostu-m să-i cânt cât îm poate glasul. De Domnul s-a bucura-să sufletul mieu și va zâce, Blânzâi toț ca să auză, bucurie și ferice.
Măriț pre Domnul cu mine și să-i aveț și de teamă, Să-i înălțăm depreună sântul nume fără samă. Năzuit-am cătră Domnul și l-am cercatu-l cu rugă, Și-n toate grijile mele m-au mântuit fără fugă.
Veniț aproape de dânsul și să vă luaț lumină, Ca să fie fața voastră luminată și senină. Că și mișelul când strigă Dumnezău de sârg l-aude Și la scârbele lui toate cu agiutor îi răspunde. Pregiur ceia ce-au de Domnul frică, de-i slujesc cu teamă, Pus-au înger de-i ferește cu oști grele fără samă. De-a Domnului bunătate cerce de vază, cui pare, Că-i ferice de tot omul ce-are spr-ins1 nedejde tare. Svinții toț, s-áveț de Domnul frică, precum vă să cade, Că temându-vă de dânsul binele nu vă să scade. Bogătașii, ce-au nedejde pre strânsură și avere, Flămânzăsc în toată vremea și vin la mare scădere. Iară carii cearcă Domnul, de bine n-or avea lipsă, Ce vor avea de tot bine și masa le va fi tinsă. Veniț, cuconi, lângă mine s-ascultaț de ce voi zâce, S-aveț de Dumnezău frică, să fie de voi ferice. Omule ce poftești viață, zâle să vez fără scârbă, Din gură ț-oprește răul și vicleșugul din limbă.
- În 2 cetverodvoițe.
1 spre dânsul.
Și fugi de la răutate și să faci ce este bine, Cearcă de găsește pacea și-i ia urma, cum să vine. Domnul cătră céi buni caută căutătură milostivă, Și la rugă le aude, să n-aibă rău împrotivă. Iară fața lui cea svântă spre răi nú va să prăvască, Că-i va pierde de pre lume, să nu să mai pomenească. Spre Domnul strigă direpții și svinția-sa-i ascultă, De la greu îi mântuiește, nepestind în vreme multă. Că Domnul este aproape de cei cu inema frântă, Și smeriților cu duhul li-i agiutori și li-i vântă. Multe scârbe au direpții, și Domnul le iușiurează, Oasele lor după moarte le cruță să nu să piarză. Moarte rea dau păcătoșii și-ș vor pieri-n răutate, Cine urește direptul va suferi greutate. Că slugile sale Domnul de la greu le izbăvește, Și nu va avea scădere care spre îns năzuiește.
PSALMUL 34
Doamne, giudecă-i în dereptate*
Pre carii mă luptă-n strâmbătate. Ieș cu scutul și cu a ta armă,
Să să obosască fără samă. Calea să le-nchiz cu a ta lance,
Să n-aibă gonaci încătró face. Sufletului zî-mi : „Stăi cu credință“,
Și tu să-m fii, Doamne, mântuință. Să să schimosască-n grea rușine
- 5 perechi.
Carii pornesc răul lor spre mine. Cu răceală să să vârtejască, Carii îm pizmăsc, rău să-i găsască. Vicol să le bată țărna-n față, Să nu-ș vaza traiul cu dulceață. Domnul să le dea înger cu scârbă, Să le puie răutatea-n gârbă. Să le fie calea-ntunecată, Cu poticnituri și lunicată. Și să-i de la Domnul îngrozască Îngerul, și armă să-i gonească. Că cu deșert îm pusără sâlță Și cu pierzătoare să mă-nghiță. Bietul suflet deșert mi-l mustrară ; Sâlța să-i apuce ce-ș uitară, Și căpcana încă să-i găsască, Și pre sămostreá să-ș nemerească. Iară mișelul mieu, Doamne, suflet De la tine să-i vie bun cuget. Să să desfeteze-n bucurie De a ta izbândă și tărie. Și oasele mele să grăiască De mila ta cea dumnezăiască : „Domn ca tine cine-i deprotivă,
Cu firea ta cu cea milostivă?
Că mișelul scoț de la mâni crunte,
Și lipsitul de la pizmaș iute“.
Mărturii care-nvitează rele Să mă-ntrebe întrebăciuni grele, Pentru bine cu rău să-m plătească Și mișelul suflet să-m stărpască. Când ei să-nvita să mă-mpresoare, Eu mă îmbrăcam cu strecătoare, Să mi să zgârcească bietul suflet, Cu rugă, cu post, cu smerit cuget. Să-m vie-n sân ruga, de mi-i strâmbă, Bine de le zâc numai din limbă. N-am spre nime gând de răutate, Bine le poftesc ca unui frate. Ca om jelnic care-ș plânge mortul, Sunt trist, Doamne, și mâhnit cu totul. Pregiur mine s-adună cu șanțuri, Strângând bice asupră-mi și lanțuri, Cât și firea nu mi să mai sâmte, Ce-m gătară să-i poci lua minte. Că să despărțâră din priință Și nu le-au mai venit umilință. Cu bătăi mă ispitiră multe, Asupră-mi scrâșcând cu venin iute. De mine să cauț, Dumnezău svinte, Și să mă scoț de la mâni cumplite. Sufletul mieu, Doamne, să-l deradici, Unișoara mea, de lei sălbatici. Vestea îț voi face-n săbor mare, În limbi grele te voi slăvi tare. Răul cine-m vor, să nu zâmbască, Și cu ochii să nu măhăiască, Carii îmi grăiesc de pace-n față, Și delaturi ei îm sunt cu greață, Căscând gura pănă la măsele Asupra mea cu cuvinte rele: „Ferice de noi că ni-i pre voaie, De te vedem toț cum te despoaie“. Vezî-i, Doamne, cum ei să dezmiardă Și nu-i lăsa-n voaie să-m dea pradă. Ce te scoală, Doamne, de mi-alege, Doamne Dumnezău, și să-m faci lege. Să mă giudeci, Doamne,-ntr-adevărul, Să nu râză ceia ce-m vor răul. Nice ei să zâcă-ntr-a lor suflet : „Ferice de noi că ni-i pre cuget ; Cu totul să-l băm, bine că-l prinsăm, Setea noastră de-acmu noi o stânsăm“. Rușinea-n obraz să-i schimosască, Răutatea lor să-i îngrozască. Carii îm vor răul, rău să-mbrace, Cuvânt rău să nu mai poată face. Iară direpții ce-m cearcă bine, Doamne, să să bucure cu mine. Și mărit să fie, îț vor zâce, Numele tău, Doamne, cu ferice. Carii poftesc slugii tale viață, Cu pace să-ș petreacă-n dulceață! Și limba mea fără de zăbavă Să deprinză în svânta ta slavă, Toată zua-ntr-a ta dereptate, Dând laudă-n dulce bunătate.
PSALMUL 35
Omul fără lege în sine gândește* Răutăț să facă și nu să sâiește, De Dumnezău n-are în ochii săi frică,
- 6, 6.
Îi pare că nú-l-va tâlni rău nemică. Cu vicleșug umblă fără de tăgadă, Făcând strâmbătate și rădicând svadă. Dereptate n-are în cuvânt ce zâce, Binele nu-i place, puindu-să-n price. Sara, când să culcă să să odihnească, Gândește la zuă ce rău să scornească. Ce mila ta, Doamne, pre ceri să lățește, Svânta-ț adevară núori covârșește. Îț este ca munțâi dereptatea naltă, Giudețele tale-s adâncime lată. Că tu grijești, Doamne, oamenii și hiara, Și ț-ai tinsu-ț mila preste toată țara. Cu svintele-ț áripi tu ne țâi căldură, Ne hrănești de sațâu cu hrană din gură. Avem bișug mare în svânta ta casă, Mâncări desfătate, băuturi pre masă. Că la tine este de viață fântână Și-ntr-a ta lucoare vom vedea lumină. Tinde spre dânș milă carii știu de tine Și fă dereptate căror țî-s cu bine. Picior de mândrie să nu mă smintească, Mână păcătoasă să nu mă clătească. Când vor cădea răii, să dea-n răpegiune, De s-a mira lumea de dânși cu minune.
PSALMUL 36
Nu rivni-n bișugul a om fără lege, Că fără zăbavă din lume s-a șterge. Și va săca lesne, ca otava verde,
Sufletul ș-a pune ș-averea ș-a pierde. Ce fii cătră Domnul cu inemă-ntreagă,
Petreci făcând bine-n lăcuință largă. Să trăiești în lume cu viață curată,
Și Domnul te-a paște cu mână-ndurată. Silește cu Domnul să te dai în viață,
Că-ț va da pre voaie inemii dulceață. Calea ta ce-ascunsă arată la Domnul,
Spre dâns s-aibi nedejde, că iartă tot omul. Dirept te va face, de-i fi tot lumină,
Giudețul ț-va scoate-n miazăzî senină. Domnului te roagă și te cucirește,
Nu râvni vicleanul calea ce-i sporește. Păcatele toate cu dânsul vor merge,
Omului ce face călcare de lege. Stâmpără-ț mânia, urgia ț-oprește,
Râvna, vicleșugul, de te curățește. Că di-i face rele, săci din rădăcină,
De vei face bine, nedejdea ți-i plină. Curând s-a alege,-n vreme puțintică,
Când vor pieri strâmbii în clipală mică. Blânzâlor pământul moșie rămâne,
Petrecând în viață direaptă spre bine. Săvái păcătoșii cu dinții lor scrâșce, Că tot n-au putere a dirept să-i strice. De-a lor nebunie și Domnul va râde,
Văzând că le vine zî rea de-i cuprinde. Scos-au păcătoșii sabie din teacă,
Arcele li-s gata războiul să facă, Să taie mișeii, săracii să giunghe,