Arta regizorului poate fi comparată cu arta dirijorului unei orchestre simfonice mari. În cazul în care este nevoie să fie interpretată o piesă simfonică complicată cu ajutorul mai multor instrumente diferite, dirijorul trebuie să facă tot posibilul ca să fie auzite toate nuanţele muzicale ale piesei simfonice, interpretată de toate instrumentele din orchestră, doar astfel putem vorbi de constituirea unei opere muzicale integre.

La realizarea filmului artistic (de ficţiune), regizorul, ca un conducător experimentat al întregului proces de filmare, trebuie să ia în consideraţie toate aspectele concomitent: şi lucrul cameramanului, şi jocul actoricesc, şi ritmul de acţiune al actorilor în cadru, şi dramaturgia generală a scenei, inclusiv şi care va fi coloana sonoră a fiecărui cadru, dar şi a întregii pelicule după montarea, sonorizarea şi plasarea finală sincron a sunetului şi a muzicii.

În acest sens, scenariul viitorului film (explicaţia regizorală) seamănă foarte mult cu partitura, pe care o foloseşte dirijorul unei orchestre simfonice mari. În aceste condiţii regizorul poartă toată răspunderea pentru succesul sau eşecul filmului realizat. Tot el, este încoronat cu lauri în cazul, cînd filmul e de succes.

Noi spunem piesa lui Shakespeare, Moliere, Ostrovskii, Rozov, însă în cazul cinematografului spunem: filmul lui Griffith, Chaplin, Fellini, Eisenstein, prin aceasta înţelegîndu-se, că regizorul are întîietate în calitate de autor al filmului. Desigur, succesul depinde în mare măsură şi de calitatea scenariului şi de talentul actorilor, al cameramanului, al pictorului-scenograf, al compozitorului etc., însă regizorul, care a reuşit să îmbine toate acestea într-un film integral din punct de vedere artistic merită o apreciere deosebită.

Noţiunea de „arta regiei” se referă nu numai la filmul artistic, dar şi la celelalte genuri inclusiv la filmele cu desene animate, la care de obicei regizorul e un pictor-animator talentat şi experimentat. Tot atît de important este regizorul şi pentru realizarea filmelor documentare (de non-ficţiune). Filmul documentar are dramaturgie proprie, specifică şi metode de montare specifice, care permit să fie create minuni în acest gen al cinematografiei, chiar dacă se foloseşte o simplă cronică filmată. Aici pentru regizor este important să găsească cheia spre materialul documentar, unghiul corect de elucidare şi de interpretare a subiectelor propuse.

Cele mai mari succese în teoria şi practica filmului documentar din Rusia au fost obţinute de: Esther Shub, Dziga Vertov, Roman Karmen, Ilya Kopalin, Roman Grigoriev, Victor Lisakovich, iar în cinematografia moldovenească de către — Vitalii Kalaşnikov, Nikolai Harin, Vlad Ioviţă, Vlad Druc, Anatol Codru, Gheoghe Vodă.