Ocniţa este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Din componenţa comunei fac parte localităţile Maiovca și Ocnița. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Ocnița și la 239 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3116 de oameni. Satul Ocnița a fost menționat documentar în anul 1431.
Citeşte mai departe-
Istoria
- Retrospectiva civilizaţiilor antice
-
Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri pînă în prezent
- Istoria antică a spaţiului carpato-nistreano-pontic
- „Moldovenii – temelia ţării”
- Numele Moldova
- De la sat la voievodat, la stat
- Structura social-administrativă a Moldovei
- Moldova de la munte pînă la mare
- Vremuri tulburi
-
Epoca lui Ştefan cel Mare
- Consolidarea statalităţii moldoveneşti
- Apărătorul Moldovei
- Moldova şi Ungaria
- Moldova şi Polonia
- „Duşmanii creştinătăţii”: otomanii, tătarii
- Ştefan Cel Mare şi Rusia
- Moldova şi Valahia
- Gospodarul Moldovei
- Fondator al istoriografiei moldoveneşti
- Promotor al Artei Monumentale
- Familia lui Ştefan cel Mare
- Cîte limbi vorbea Ştefan cel Mare?
- Domnia şi biserica pravoslavnică
- „Au adus ruşi mulţi…”
- Filosofia Statului Moldovenesc
- Ştefan Legendarul
- Stephanus ille Magnus
- Ştefan cel Mare şi Moldova
- Moldova în sec. XVI – începutul sec. XVII
- Regimul fanariot (1711 – 1821)
- Cultura moldovenească în sec. XVIII – începutul sec.XIX
- Războaiele ruso-turce
- Moldova Nouă în proiectele geopolitice ale epocii
- Moldova în secolul al XIX-lea
- Moldova în secolul al XX-lea
- Domnitori şi conducători
- Simbolurile Moldovei istorice
- Simbolurile naționale ale Republicii Moldova
- Legislație
- Forţa spirituală a Statului Moldovenesc
Calendarul evenimentelor
Io, Dmitrie Cantemir
După domniile lui M. Racoviţă, o altă creatură a lui Constantin Brîncoveanu (1703-1705,1707-1709) şi a lui N. Mavrocordat (1709-1710), Poarta îl rînduieşte în scaunul Moldovei pe Dimitrie Cantemir (18.XI.1710), care „au venit în Moldova cu mare grabă cu cetal mezăl (poşta extra) spre îndeplinirea mai multor porunci ale împăratului pentru că atunci s-au stricat pacea între Rosia şi Turcia”.
Ion Neculce socoate că D. Cantemir s-a înstrăinat de Poartă în urma intrigilor lui Constantin Brîncoveanu, domnul Valahiei, şi a consecinţelor, pe care el nu le-ar fi putut evita.
La 13 aprilie 1711 se încheie la Luţk (în Ucraina) o alianţă între Moldova şi Rusia în vederea luptei comune împotriva turcilor - Tratatul de la Luţk. A fost întocmit de Dimitrie Cantemir şi trimis lui Petru I, ţarul Rusiei, prin solul Moldovei Ştefan Luca. A fost promulgat de ţar sub forma unei diplome, dată de către suveranul Rusiei domnului Moldovei. Cuprindea 17 articole, toate acceptate şi girate integral de către Petru I.
Organizată la repezeazlă, fără un plan bine chibzuit, bazat pe informaţii nesigure, ţarul fiind ameţit de „victoria” de la Poltava, fără aprovizionarea strict necesară a oştilor cu furaje, cu hrană; moldovenii nefiind pregătiţi şi ei pe potriva acţiunii, operaţia nu avea sorţi de izbîndă.
Pe deasupra, şi valahii, cum s-a mai întîmplat, au trădat cauza comună. Domnul Valahiei Constantin Brîncoveanu n-a trimis, aşa cum s-a obligat, 20.000 de oaste la luptă împotriva păgînilor, astfel încălcînd Tratatul valaho-rus din 1709, încheiat la rugămintea muntenilor.
Campania lui Petru I de la Prut s-a încheiat dramatic. În lupta de la Stănileşti (18-22.07.1711) oştile ruso-moldoveneşti au suferit o înfrîngere grea. Petru I a semnat Pacea de la Vadul Huşilor. Dimitrie vodă Cantemir, însoţit de vreo 3000 de slujitori şi boieri, printre care şi Ion Neculce, au luat drumul bejenăriei în Rusia.
Privitor la Campania de la Prut (iulie 1711), hotărîrile şi acţiunile lui Dimitrie vodă Cantemir, încurajate de Petru I al Rusiei, socotim că cel mai aproape de adevăr este istoricul Gh. Pungă: „Judecată şi calificată în cele mai diverse chipuri - de la un act progresist la o adevărată catastrofă diplomatică - acţiunea domnului Moldovei (D. Cantemir) trebuie cercetată sine ira et studio, avîndu-se în vedere starea de spirit şi condiţiile geopolitice ale perioadei. Să nu uităm că în proclamaţia domnului către ţară se arată că în timp ce „păgînul cel necredincios şi călcător de jurămînt (...) a făcut atîtea năvăliri silnice asupra Moldovei, a dărîmat cetăţi şi întărituri, pe altele le-a luat în stăpînire ca Tighina, Chilia, Cetatea Albă, Galaţii, Renii, Soroca, Izmailul cu alte locuri lîngă Dunăre şi tot ţinutul Bugiacului, şi el însuşi sub cuvinte închipuite, a îngăduit adesea tătarilor să prade toată ţara Moldovei, a luat în aspră robie pe locuitorii ei”, în schimb „ţarul a toată Rusia, luîndu-şi nebiruitele arme, cu amintirea Sfintei Cruci s-a împotrivit puterii celei tirăneşti spre dezrobirea neamurilor creştine din şerbia păgînilor”. Dacă avem în vedere că însuşi Petru I în manifestul său arăta că „noi, în acest război, nici afirmarea puterii şi întinderea posesiunilor noastre nu dorim (...), ci pentru eliberarea Sfintei biserici şi a popoarelor creştine vrem să luptăm”, vom reuşi, credem, să înţelegem adevărata stare de spirit a acestor vremuri dominate de mesianismul Rusiei ţariste”.



© Moldovenii.md toate drepturile rezervate.
Este interzisă copierea materialelor fără acordul proprietarului.
Informaţia publicată pe site poate fi preluată doar cu indicarea sursei www.moldovenii.md.
Toate întrebările referitor la funcționarea site-ului www.moldovenii.md adresați-le la support@moldovenii.md
Site-ul www.moldovenii.md nu susține și nu promoveaza niciun partid politic.