Scrisul, ca şi apariţia statului, reprezintă un indiciu ce denotă trecerea de la perioada preistorică la cea istorică.

Apariţia primelor sisteme de scriere reprezintă un răspuns la necesităţile generate de formarea statelor în Orientul Apropiat. În aceste condiţii îşi face apariţia o categorie specială de oameni – scribii, care consemnează în scris diverse fapte şi evenimente. Textele erau scrise pe diferite suporturi: în Egipt pe lespezi de piatră şi papirus, iar în Mesopotamia pe tăbliţe de lut.

În văile Nilului scrisul apare la sfîrşitul mileniului al IV-lea î.Hr. şi va exista pînă în primele secole ale mileniului I d.Hr. Scrierea Egiptului faraonic apare sub trei forme, numite de greci hieroglifică (scriere sacră), hieratică (scriere preoţească), demotică (populară). Hieroglifele egiptene reprezentau semne pictografice, care aveau la origine imagini în scopul exprimării lucrurilor pe care le reprezentau. Celelalte două scrieri egiptene sînt adaptări ale scrierii hieroglifice. Scrierea hieratică este o formă cursivă a scrierii hieroglifice, redusă la simboluri formale, ce nu mai sînt pictografice, pentru realizarea unei scrieri rapide. Scrierea demotică este o formă mai rapidă şi mai abreviată a scrierii hieratice. Toate cele trei scrieri egiptene au ieşit din uz la mijlocul mileniului I d.Hr. şi au rămas o carte pecetluită timp de secole, pînă cînd în 1799 a fost descoperită piatra de la Rosetta ce conţinea un text scris în două limbi (greacă şi egipteană) cu caractere greceşti, hieroglifice şi demotice. Această descoperire i-a dat posibilitate francezului J.F.Champollion să descifreze în 1822 hieroglifele egiptene.

În Mesopotamia cel mai răspîndit sistem de scriere a fost cel cuneiform, care a apărut la sfîrşitul mileniului al IV-lea î.Hr. Aici au fost folosite de timpuriu pictogramele, care reprezentau desene simplificate pentru scrierea pe lut şi piatră. Apoi s-a constatat că este dificil să se traseze linii curbe pe lut şi pictograma a fost treptat înlocuită de reprezentarea ei realizată printr-o serie de incizii. Pe la 2800 î.Hr. scrierea cuneiformă se dezvoltă pe deplin, deşi formele semnelor au fost modificate în diferite perioade de timp. Erau cunoscute circa 600 de semne, folosite în scrierea cuneiformă atît în Mesopotamia, cît şi în afara ei. Scrierea cuneiformă va deveni scrierea actelor diplomatice, textelor religioase răspîndite pe un vast teritoriu din orientul apropiat. Semnele scrisului cuneiform au fost descifrate la mijlocul secolului al XIX-lea.

Scrisul în India a fost atestat mai tîrziu, primele monumente scrise fiind inscripţiile lui Aşoka (secolul al III-lea î.Hr.), deşi perfecţionarea alfabetului cu ajutorul căruia au fost realizate presupune o lungă perioadă de evoluţie a scrisului.

În China începuturile scrisului hieroglific datează din mileniul al III-lea î.Hr., cuprinzînd 2000 de semne.

O realizare importantă a civilizaţiilor antice a fost inventarea alfabetului. Cel mai vechi alfabet a fost descoperit la Ugarit (oraş stat din secolele XXIII-XII î.Hr.), apărut la mijlocul mileniului II î.Hr. care avea 30 de semne, majoritatea consoane. Acest sistem combină simplitatea alfabetului cu sistemul mesopotamian de scriere, transcriind alfabetul consonantic cu ajutorul scrierii cuneiforme. În jurul secolului al IX-lea î.Hr. alfabetul apare la greci. Aceştea au preluat majoritatea semnelor din alfabetul asemănător celui din Ugarit, altele inventîndu-le. Romanii, prin intermediul etruscilor, un popor enigmatic, pentru mulţi cercetători, din centrul şi nord-vestul Italiei, au moştenit un alfabet care aparent era similar celui grecesc. În secolul I î.Hr. ei foloseau un sistem de scriere compus din 23 de litere care erau utilizate şi pentru exprimarea cifrelor. În urma expansiunii economice şi militare alfabetul latin a fost acceptat de un număr mare de popoare din Europa.