Din primele zile ale ocupaţiei de către armata română a Chişinăului a început teroarea politică, urmărirea ierarhilor bisericeşti şi chiar a membrilor Sfatului Ţării. La 10.02.1918 comandamentul Diviziei a XI-a se adresa Serviciului de siguranţă: „Am onoarea a vă ruga să binevoiţi a confirma urmărirea mai departe a arhimandritului Gurie Grosu, preotul Partenie şi preotul Bifov (?) şi a stabili în mod mai precis uneltirile acestor preoţi”. La 22.02.1918 comandamentul aceleiaşi divizii se adresa Serviciului de siguranţă (nr.29022) cu rugămintea „a continua supravegherea deputatului bulgar C. Misircov din Sfatul Ţării şi a ne raporta toate mişcările şi agitaţiile ce le face contra intereselor româneşti, pentru a se lua măsuri în contra lui la timpul oportun”. Şeful Biroului II, maior...”

La 23.01.1918 Agentul secret nr.29 scria în „Notă”: „Am onoarea a vă depune... Mihail Graur dimpreună cu procesul-verbal dresat cu privire la cuvintele de ofensă ce acesta a adus în public armatei româneşti...”. Biroul informaţii raporta la 25.01.1918: „Sînt de părere că acest individ trebuie supus judecăţii curţii marţiale pentru insulte aduse armatei române. Şef Bir. informaţii...”

La 14.01.1918 „pe uliţa Alexandrovskaia a fost reţinut trecătorul M. Speiskii, pe care soldaţii români, reţinîndu-l, aşa l-au bătut că a căzut ca mort. Pînă acum (17.01.1918) nu l-au eliberat”. Acesta e un fragment dintr-o plîngere către Consulul Republicii Franceze din Chișinău din 17.01.1918. Cetăţenii maltrataţi de jandarmii şi siguranţa română se puteau plînge numai consulatelor străine. „Pentru că, după introducerea trupelor române în ţinut, Sfatul Ţării nu mai era stăpîn pe situaţie”. (I. Ţurcanu, 1998).