Construită în anul 1535, Mănăstirea de la Coşula este una dintre cele mai frumoase şi cunoscute lăcaşe de cult din nordul Moldovei. A fost ridicată în stilul arhitecturii medievale moldovenești de către sfetnicul lui Petru Rares, marele logofat Mateiaș Coșulvei în anul 1535. La intrarea în biserica mănăstirii este tăiată în piatră inscripția „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfîntului Duh a binevoit Mateiaş, marele vistiernic de a zidit hramul Sfîntul Nicolae".

Construcția este una modestă prin dimensiuni, dar reprezentativă pentru stilul arhitecturii medievale moldovenești: plan triconic, zidire din piatră cu contur din cărămidă la ferestre și ocnițe, turle circulare și acoperiș în trei ape, pictură murală interioară și exterioară. Din aceasta din urmă se mai păstrează doar fragmente, ca peceți ale timpului necruțător, dar și ca dovezi ale tristelor încercări prin care a trecut mănăstirea.

Pictura originală a bisericii supraviețuiește în interior, atât pictura în frescă, cât și pictura în ulei aplicată ulterior peste stratul inițial, cu ocazia restaurării din 1858. Nu se cunosc numele zugravilor. Pictura, încă strălucitoare prin colorit, întâmpină cu onestitate încă de la intrare, deși iluminarea naosului este una săracă. La aceste picturi s-a folosit a culoare galben deosebită, iar specialiştii spun că dacă avem „Verde de Suceviţa", „Albastru de Voroneţ", trebuie să avem şi „Galben de Coşula".

Întreg ansamblu mănăstiresc este alcătuit din casa egumenească, cu doua nivele şi pridvor şi este amplasată pe o pantă. Deoarece este o ctitorie boierească, a fost adoptat decorul mural pretenţios al bisericilor domneşti.

Ca majoritatea mănăstirilor şi aceasta a avut momente de cumpănă. Unul dintre cele mai mare a fost în anul 1775, când austriecii au ocupat Bucovina, iar călugării de la mănăstirile care au fost ocupate, s-au refugiat aici. Austriecii însă au ajuns şi aici şi călugării au făcut faţă cu greu acestor momente grele.

Mănăstirea de la Coşula a fost a treia cea mai mare Mănăstire din Europa, adăpostind, înainte de aplicarea reformei lui Cuza, peste 1500 de călugări greci, moldoveni dar şi alte naţionalităţi.

Ca orice lăcas de credintă, de vîrstă onorabilă, mănăstirea a avut secretele și tainele ei. Insă cea mai mare taină, care a frămîntat cele mai luminate minți ale spiritualității românești, printre care și Nicolae Iorga, rămîne un manuscris al unei vechi traduceri a Istoriilor lui Herodot. Manuscrisul a fost descoperit în podul mănăstirii de Nicolae Iorga, cu ocazia vizitei din 1908. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea un necunoscut a tradus din grecește Istoriile lui Herodot, supranumit și „părintele istoriei". Manuscrisele traducerii au tulburat mințile luminate ale istoricilor, nu numai prin descoperirea de la Coșula, ci prin unicitatea și valoarea dată spiritualitătii și culturii naționale.

O altă taină rămasă nedeslusită este cea a picturii interioare și exterioare a bisericii mănăstirii. Pictura a fost executată în jurul anului 1538, inițial în frescă, iar apoi refăcută în parte, în ulei. Din vechea pictură se mai păstrează deasupra ușii de intrare în pronaos, pe podul actualului pridvor, deci pe vechea fațadă de vest a bisericii, scena Judecata de apoi cu semnele zodiacale şi cete de îngeri.

La începutul secolului XX la Coșula nu mai trăia niciun călugăr, argument pentru comunitatea sătească de a transforma biserica într-una de mir. S-a mers pînă acolo, încît în perioada guvernării comuniste, arhondaricul a fost transformat în spital, școală, depozit de cereale, iar unele anexe milenare au fost demolate. Abia anul 1991 avea să reaprindă flacăra credinței monahale la Mănăstirea Coșula, prin strămutarea unei mici obști de călugări.

Mănăstirea Coşula - album foto