De la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr., sărbătorile religioase a grecilor antici consacrate zeului Dionysos au dat naştere în Grecia unor reprezentaţii dramatice, tragedii şi comedii. Iniţial acestea erau nişte dansuri în cerc, cînd tinerii cîntau în jurul altarului lui Dionysos. Aristotel scrie că tragedia s-a născut la Atena din cîntul în cinstea lui Dionysos, iar termenul vine de la cuvîntul tragos – cîntul ţapilor, coriştii purtînd măşti de ţap şi reprezentîndu-i pe însoţitorii lui Dionysos. Iniţial erau puse în scenă doar episoade din miturile legate de Dionysos, cu timpul însă sînt montate şi alte mituri.

Atenienii erau pasionaţi de reprezentaţiile teatrale. În timpul serbărilor consacrate zeului Dionysos reprezentările teatrale durau trei zile de-a lungul cărora erau organizate concursuri între autorii de tragedii şi comedii. Fiecare autor înscris în concurs urma să prezinte trei tragedii şi o comedie. Spectacolele aveau loc în aer liber de dimineaţă pînă seara. Teatrele amplasate la poalele colinelor cu scaune de piatră săpate în panta colinei numărau mii de locuri, fiind încăpătoare pentru întreaga populaţie a oraşelor. Astfel, teatrul lui Dionysos din Atena avea 17 000 de locuri, iar cel din Epidaur, care s-a păstrat foarte bine pînă în prezent, număra 20 000 de locuri; teatrul din Megalopol avea 40 000 de locuri, iar cel din Efes – 60 000.

Tragedia, genul cel mai mult apreciat, s-a dezvoltat în timp. Corul evoluează într-o incintă circulară, numită orchestră, unde este plasat şi altarul zeului. Actorii se află în spatele altarului, fiind despărţiţi de culise printr-un perete. Faţada scenei serveşte drept decor. La început un singur actor dialoga cu corul, mai tîrziu doi sau trei actori purtînd măşti interpretau diverse roluri, inclusiv cele feminine. Măştile acopereau faţa şi capul actorilor şi redau persoane de diferită vîrstă, stare socială, stări emoţionale şi trăsături morale. Actorii purtau încălţăminte înaltă şi haine largi pentru a putea fi bine văzuţi de toţi spectatorii.

La Atena statul plătea cetăţenilor săraci dreptul de a frecventa spectacolele dintr-un fond special creat, care nu era atins nici în cele mai dificile împrejurări. Reprezentările teatrale au devenit o parte organică a vieţii cetăţii servind ca instrumente de educare a spiritului civic.

Operele marilor dramaturgi Eschil, Sofocle, Euripide au educat poporul grec în spiritul patriotismului şi respectării libertăţilor cetăţeneşti.