Foto: wikimedia.org

Biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului" (15 august) și Sfinții Părinți Ioachim și Ana (9 septembrie), cunoscută îndeosebi sub numele de Biserica Barnovschi – fostă mănăstire, este situată în Iaşi. Biserica Barnovschi se numără printre locașurile de cult a căror ctitor este domnitorul Moldovei, Miron Barnovschi (Movilă) (1626 - 1629; aprilie 1633 - iulie 1633).

Dintr-un document datat cu 9 mai 1627 aflăm că zidirea mănăstirii a început în anul 1627 și deși nu era terminată, domnitorul Miron Barnovschi o închină „la sfînta și marea cetate a Ierusalimului... unde este începutul și capul și întărirea credinței noastre". În testamentul pe care l-a redactat în timpul detenției la Constantinopol, Miron Barnovschi precizează că Biserica nu era terminată cînd a fost nevoit să plece din țară în iulie 1629 și a dispus ca executorii săi testamentari, postelnicul Iancu Costin (tatăl cronicarului Miron Costin) și viitorul mare logofăt Matei Gavrilaș (cumnatul lui Barnovschi), din banii ce aveau să-i ia din vînzarea proprietăților sale din Polonia, să termine această mănăstire.

Prin urzirea vornicului Vasile Lupu, Barnovshi este chemat la Poartă unde este acuzat de uneltire cu leșii și este întemnițat în citadela Șapte Turnuri. După ce a refuzat propunerea sultanului Murad al IV-lea de a se lepăda de creștinism și de a îmbrățișa islamul pentru a-și păstra viața, pe 2 iulie 1633 acesta este decapitat și trupul lăsat în fața palatului. Legenda spune că în acea seară au ars cîteva mii de case în Istambul, iar calul domnitorului s-a trîntit la pămînt și a murit pe loc. Legenda spune că în ziua decapitării lui Miron Barnovschi, pe portretul său din Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi s-ar fi produs o fisură adîncă.

Presimţindu-şi moartea, testatorul cerea ca trupul să îi fie adus în ţară şi îngropat la Mănăstirea Dragomirna, din Suceava. Dorinţa i-a fost îndeplinită de Vasile Lupu, fără a se şti totuşi unde anume l-a reînhumat. În urma săpăturilor arheologice din 1998, a fost identificată în mijlocul naosului, sub pardoseală, o criptă boltită, din cărămidă, conţinînd oseminte despre care se crede că ar fi ale lui Barnovschi.

Iniţial, Mănăstirea Barnovschi a fost înconjurată de zid. În partea de sud a incintei mănăstireşti, la o distanţă de 50 de metri de biserică, se află un turn-clopotniţă, datînd din secolul al XVII-lea. Turnul este construit din blocuri masive de piatră fasonată şi are o bază pătrată, pe o suprafaţă de aproape 100 de metri pătraţi.

În zid a fost săpată o scară în spirală, ce duce spre camera clopotelor. Aici se află trei clopote, dintre care două au fost donate chiar de către Miron Barnovschi. Un clopot are 400 de kilograme, altul 300 şi cel mai mic 70. Clopotul mare a fost turnat în 1628 la Liov, după cum atestă inscripţia în limba slavonă, iar pe marginea de jos este o altă inscripţie, în limba latină, în care se menţionează că a fost confecţionat de Georgius Frank Leopoli. Turnul este singurul care nu a suferit lucrări de reparaţii, forma din secolul al XVII-lea rămînîndu-i, astfel, nealterată.

De-a lungul timpului, biserica a fost restaurată de mai multe ori - în 1786, 1836 şi 1880, 1994. Ca urmare a refacerilor din cele aproape patru secole trecute de la construirea ei, este greu de spus cît din biserica actuală se aseamănă cu cea construită în vremea lui Miron Barnovschi-Movilă. După descrierea lui Paul de Alep, edificiul avea iniţial patru încăperi: pridvorul închis, pronaosul, naosul şi altarul. În secolul al XVIII-lea, în faţa pridvorului închis a fost adăugat un pridvor deschis, construit în stil baroc. Iniţial, pronaosul era separat de naos prin arcade şi coloane, care au fost demolate, pentru a mări spaţiul din biserică. Biserica a fost pictată, după cum semnala acelaşi Paul de Alep, în anul 1653. Episcopul Melchisedec Ştefănescu a cercetat lăcaşul înainte de 1885, menţionînd existenţa în pridvor a unor portrete aparţinînd lui Miron Barnovschi - cu biserica în mîini - şi mamei sale, Elisabeta.

Catapeteasma a fost confecţionată din lemn de tei şi are şapte metri lăţime. Ea datează din 1788 şi cuprinde 40 de icoane, majoritatea acestora fiind pictate în secolul al XVIII-lea. În prezent, dintre icoanele vechi s-au păstrat cea a Mîntuitorului Iisus Hristos, din anul 1679, a Sfîntului Nicolae şi a hramului, pictată în 1734 şi ferecată în argint în anul 1806. Mai există, de asemenea, o icoană a Sfintei Ana cu Maica Domnului în braţe - icoană făcătoare de minuni, una dintre puţinele de acest fel, ce datează din anul 1625. Prea puţin cunoscută nouă, ea este fixată într-un iconostas special amenajat, realizată pe lemn şi îmbrăcată în argint.

Funcţionînd anterior ca mănăstire, în incintă au fost construite chilii, case egumeneşti, beciuri şi alte anexe utile pentru călugări şi pentru oaspeţii care vizitau Iaşul. La începutul secolului al XX-lea, toate construcţiile anexe ale bisericii, cu excepţia turnului-clopotniţă, erau deja în ruină. Casa egumenească nu mai exista, rămînînd acolo doar o pivniţă adîncă.