Foto: blogspot.com

Mănăstirea Bisericani, construită în zona muntelui Pietrosu la o altitudine de 650 m, se află la 12 km vest de orașul Piatra Neamț. Mănăstirea Bisericani este una dintre cele mai importante mănăstiri din această zonă, care, timp de aproape trei veacuri a rivalizat ca bogăţie şi ca forţă spirituală cu vechea ctitorie a lui Alexandru cel Bun de la Bistriţa. Se pare că primul schit de lemn s-a ridicat aici încă din vremea lui Alexandru cel Bun, acesta făcînd şi primele donaţii. Mai tîrziu, Ştefan cel Mare, Ştefăniţă Vodă, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu s-au înscris şi ei printre ctitorii-donatori, Ştefăniţă Vodă fiind acela care a ridicat prima biserică de piatră.

Iniţial, aici pare să fi existat o sihăstrie a Mănăstirii Bistriţa, într-un loc retras şi îndepărtat. O veche tradiţie consemnează că călugărul Iosif de la mănăstirea Bistrița, a plecat la Sf. Mormînt, după care a devenit pustnic vestit în pustiul Iordanului. În jurul lui s-au adunat un grup de călugări, trăind în rugăciune în peșteri din Valea Iordanului. Năvălind arabii, Cuviosul Iosif și-a luat ucenicii și s-a întors la Bistrița dar, negăsind aici liniștea necesară vieți spirituale, s-a retras pe un munte înalt din apropiere (care s-a umit Muntele lui Iosif, iar mai târziu Muntele Bisericanilor). Cuviosul Iosif a înălțat o biserică în 1492 care mai atrziu a fost numită „Schitul Bisericani", adică al evlavioșilor pentru că monahii se rugau neîncetat cu post și lacrimi. Iosif a organizat rînduiala slujbei neîntrerupte, împărțind călugării în trei cete, fiecare ceată slujind trei ore, după modelul mănăstirii Studion din Constantinopol. Pentru acest obicei li s-ar fi spus "bisericoşi" sau "bisericani", denumire ce s-a extins şi asupra aşezării monahale pe care ei au întemeiat-o după părăsirea Mănăstirii Bistriţa.

Pe la 1498, Iosif şi ceilalţi călugări de la Bisericani au început să-şi ridice biserică, dar cum nu dispuneau decît de propriile mijloace, se osteneau fără prea mare spor. Abia în timpul lui Ştefăniţă Vodă (1517-1527), nepotul lui Ştefan cel Mare, călugării de la Bisericani reuşesc, cu ajutorul acestuia, să-şi ridice lăcaş trainic de piatră. Şi tot Ştefăniţă, terminînd biserica, o înzestrează cu terenurile din jur, în ciuda protestelor pe care i le adresează egumenul de la Mănăstirea Bistriţa. Cu aceasta, Bisericani se transformă într-un schit a cărui biserică se afla pe propria sa moşie şi care va obţine deplină autonomie în raporturile sale cu Mănăstirea Bistriţa.

În primele decenii ale secolului al XVII-lea, moşia Schitului Bisericani se extinde rapid prin danii domneşti şi boiereşti dar şi prin cumpărături, ajungînd să cuprindă o mare parte din cursul mijlociu al Bistriţei pînă dincolo de Bicaz şi aproape toată valea Tarcăului. Constantin Movilă, Ştefan II Tomşa, Radu Mihnea şi Miron Barnovschi sînt domnitorii Moldovei, care, în afara unor întinse suprafeţe de teren şi păduri, înzestrează obştea monahală de aici cu un mare număr de mori şi stîne aducătoare de importante venituri. În aceste condiţii nu este de mirare că, încă de la începutul secolului al XVII-lea, Schitul Bisericani este recunoscut ca mănăstire, ajungînd să se numere printre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistriţei.

În 1627, sub Miron Barnovchi Movilă, se construiesc primele trei turnuri ce vor marca tot atîtea colţuri ale incintei, iar în 1631, în timpul domniei lui Moise Movilă, marele logofăt Dumitraşcu zideşte şi turnul cel mare din colţul sud-vestic. Tot atunci sau în anii imediat următori se construiesc şi zidurile de incintă dintre aceste turnuri, Mănăstirea Bisericani transformîndu-se într-un loc sigur chiar şi în vremurile cele mai tulburi. De asemenea, în 1637, sub Vasile Lupu, s-a zidit pronaosul şi clopotniţa de deasupra sa, trapezăria cu pivniţa, clisiarniţa şi mai multe chilii de lemn.

La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Bisericani continuă să rămînă unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale din această parte a ţării. Pe harta întocmită de Dimitrie Cantemir, printre puţinele obiective consemnate pe valea Bistriţei figurează totuşi Mănăstirea Bisericani. Dar biserica lui Ştefăniţă Vodă, cu adaosurile ei din 1637, începe să se ruineze şi în 1786 este refăcută din temelii.