Această zi de 1/14 februarie este considerată prima mare sărbătoare a calendarului agricol, pomicol și viticol și ține de timpul marcării tranziției de la iarnă la primăvară. Despre aceasta vorbește și observarea de către bătrîni a semnelor ce vestesc apropierea primăverii. Astfel se zice, сă dacă în ziua de Sf. Trifon nu este omăt, se va pune; iar dacă este omăt, se va topi. Dacă ninge în această zi, anul va fi bogat. Iar dacă curge din streșină la Trif, se crede că va fi un an ploios.

În legătură cu ziua lui Trifon există o serie de expresii populare în care este vorba despre plecarea iernii și apropierea primăverii. Bunăoară: „De Trif se trifește iarna, (adică se face mai cald), „La Trif se schimbă iarna cu vara”.

Stratul precreștin. S-a constatat că la baza sărbătorii din 1/14 februarie s-a aflat în fond, cultul străvechiului zeu al naturii și recoltei la traci – Sabazius, identificat cu zeii viței de vie, vinului – Dionysos la greci și Bachus la romani.

În popor sărbătoarea aceasta se numește Trif, Sf. mucenic Trifon, Trif Nebunul, Trif-tatăl lăcustelor și al viermilor și avea rolul de patron al omizilor, lăcustelor și gîndacilor. Se spune că el apără holdele pentru a nu fi stricate de insecte, apără grădinile și e izbăvitor de tot felul de gîndaci, care strică plantele roditoare, ucide viermii care strică cerealele.

Tradițiile etno-folclorice ce s-au păstrat în legătură cu ziua de 1/14 februarie vorbesc despre faptul, că în această zi se pune începutul perioadei de trecere treptată la anotimpul primăverii. În această zi bărbații observă semnele ce prevestesc apropierea acestui anotimp, cum va fi roada în anul respectiv.

Nu se îndeplinesc lucrări casnice importante, făcîndu-se analogie între ele și acțiunile insectelor dăunătoare. Nu se taie nimic cu foarfecele, căci gîndacii vor reteza rădăcinile plantelor și mai ales a viței de vie. Țăranii nu lucrează mai ales în vii, căci altfel vara lăstarii vor fi mîncaţi de gîndaci. Unicul lucru care se face pe alocuri astăzi în vie este stropitul ei cu apă de zăpadă ori cu agheasmă dar și cu vin, ca să n-o bată bălțăraua, un fel de rugină care se face pe frunza viei.

Stratul creștin. Triful (creștin) nu are nici o asemănare cu miticul Trif (patron al viei, omizilor, lupilor). În era creștină pentru data de 1/14 februarie a fost adaptat un ciclu de legende populare despre un caz al Maicii Domnului cu un bărbat pe nume Trif (devenit apoi Nebunul). În una din legende se spune că în ziua a 39-a de la nașterea lui Iisus, Maria s-a pornit pentru molitvă la 40 de zile de la nașterea pruncului spre biserica din Ierusalim. Iudeii au hotărît să pună mîna pe prunc și să-l omoare, cu ajutorul unuia din mai marii cetății cu numele Trif. Însă un înger a făcut ca Trif să se comporte ca un nebun și astfel Maria cu pruncul Iisus au ajuns nevătămați la biserică. Ulterior Trif a revenit la starea normală și a fost declarat sfînt, pentru că a contribuit, totuși, prin comportamentul său la salvarea lui Iisus. După acest caz Trif s-a convertit la creștinism.

Acesta ar fi Sf. Mucenic Trifon din calendarul creștin ortodox. Însă despre acesta există și alte informații: s-ar fi născut în 250 d. H. în Bitinia (provincie romană), aflată la nord-vestul Asiei Mici, pentru ferma sa credință a fost torturat la Niceea în Grecia, pe timpul împăratului Deciu, apoi decapitat.

Conform altor variante ale legendelor, tînărul necuviincios Trif, care se afla sub influența beției, vrînd să ajungă înaintea Maicii Domnului la biserică, a insultat-o. Maica Domnului l-ar fi lăsat să meargă înaintea ei, de aceea ziua lui Trif cade cu o zi înaintea Întîmpinării Domnului.

O altă legendă spune că Trif era frate cu Maria. Pe cînd ea era la biserică Trif se afla la vie, unde curăța butucii. Maria venind acasă a spus mamei că Trif și-ar fi tăiat nasul cu cuțitul. Ele au mers la Trifon care era teafăr și i-au povestit ce a spus Maria. Trif și-a adus mîna la nas și în acel moment și-a tăiat nasul. De aceea țăranii nu lucrează în vie în această zi.

Cîteva tradiții păgîne s-au păstrat în era creștină fiind completate cu unele elemente bisericești. De exemplu, țăranii în ziua lui Trif invitau acasă preotul să le sfințească pomii și sămînța, care trebuia pusă în pămînt primăvara. Alții duceau cîte puțină sămînță de diferite plante la biserică, urmărind același scop.

Trifon se ține nu numai pentru că apără semințele, via, dar şi pentru că făcînd minuni, îi poate scăpa pe oameni de multe nenorociri. Îi scapă de boli, de moarte, căci sfîntul se roagă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu lungește viața acestor oameni, care ajung pînă la adînci bătrînețe.

Evident, unele dintre tradițiile menționate mai sus (păgîne și creștine) nu au la bază o explicație științifică. Dar se cuvine să le cunoaștem, ele făcînd parte din cultura noastră populară, de odinioară.