În calendarul creștin-ortodox, în data de 17/30 martie este sărbătoarea Sfîntului Alexie, omul lui Dumnezeu. În popor, ziua aceasta se mai numea Moș Alexa, Alexiile, Alexa cel Cald, etc.

Substratul creştin. Mulți dintre noi își pun întrebarea de ce Alexa e considerat „omul lui Dumnezeu”? Se povesteşte în Vieţile Sfinţilor, iar legendele o confirmă, că Alexa s-ar fi născut la Roma într-o familie de nobili. Ajuns la vîrsta maturităţii alege să îşi dedice viaţa lui Dumnezeu, cu toate că hotărîrea sa i-a îndurerat pe părinţi. La vîrsta maturităţii tatăl său a dorit să-l însoare şi urma, cu siguranţă, să aibă demnităţi deosebite în cadrul Imperiului Roman. Dar în noaptea nunţii, de comun acord cu soţia sa, pleacă spre Edessa, unde va vieţui aproximativ 18 ani pe lînga Biserica închinată Maicii Domnului, aici a dus o viaţă austeră, plină de umilinţe, trăind din mila enoriaşilor. Cînd se face cunoscut celorlalţi, ca om al lui Dumnezeu, el se înspăimîntă de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte şi în taină pleacă spre Tarsul Ciliciei. Însă, corabia cu care călătoreşte naufragiază, luată de vînturi şi purtată pe ape pînă la Roma, locul naşterii sale. Sfîntul Alexie a văzut în această întîmplare mîna lui Dumnezeu şi astfel a hotărît să meargă la casa tatălui său şi acolo, sub chip de străin, să-şi petreacă în continuare cu pocăinţă cealaltă vreme a vieţii sale. Ajuns în casa părinţilor, nemaifiind cunoscut de nimeni, a fost luat în derîdere şi batjocorit de servitori.
Cînd i se apropia sfîrşitul, el a alcătuit o scrisoare, a strîns-o în mînă şi întinzîndu-se şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu în ziua de 17 martie 411. După o descoperire dumnezeiască în Biserica celor Doisprezece Apostoli, împăratul şi patriarhul au primit porunca de a-l căuta pe „omul lui Dumnezeu”. La scurt timp, s-a descoperit ca acest „om al lui Dumnezeu” era fiul lui Eufimian, care trăise ca un cerşetor în curtea acestuia, timp de şaptesprezece ani. Împăratul a citit scrisoarea cu voce tare şi toţi au fost cuprinşi de spaimă. La atingerea de sfintele sale moaşte bolnavii se vindecau, căci din trupul lui izvora un mir bine-mirositor. Trupul Cuviosului Alexie a fost îngropat cu cinste. Aşadar, datorita vieţii sale deosebit de aspre, pline de umilinţă, credinţă, a lipsei dorinţei de mărire, Sf. Alexie este cunoscut în rîndul creştinilor ca Omul lui Dumnezeu.

Obiceiuri. Tradiţii. Superstiţii. Pentru oamenii de altădată sărbătoarea din 17/30 martie era un important prag calendaristic, Cuviosul Alexie fiind considerat şi patronul vieţuitoarelor care iernează sub pămînt, sub pietre, în scorburi, sub scoarţa copacilor. Astfel, la şase luni după Ziua Crucii, sărbătorită la 14/27 septembrie, cînd se spune ca Sfîntul Alexie încuie Pămîntul, pentru a-i feri pe oameni de pagubele pe care micile vietăţi le pot provoca, iar în ziua de 17/30 martie este momentul în care, potrivit tradiţiei, Cuviosul Alexie încălzeşte şi redeschide Pămîntul pentru a elibera vietăţile din hibernare şi pentru a pregăti pămîntul de arătură.

Alexa cel Cald era socotit stăpînul șerpilor, prin urmare ziua de 17/30 martie era cel mai des asociată cu șarpele şi numită respectiv Ziua Şarpelui. Se zicea, că dacă întîlneşti în ziua lui Alexie orice fel de șarpe, nu trebuie să-l ucizi, altfel rişti să ai o cumpănă în acel an. Iar dacă vedeai un șarpe în oricare altă zi a lunii martie, atunci acesta trebuia omorît, altfel se spunea că el îţi lua puterea. Un ritual magic de tratare a durerilor „de şale” este descris de Ion Creanga: „De vezi şarpe întîi primăvara, e bine, în ziua de Alexa, să-l îmbeţi de cap, da să nu-l omori de tot, aşa ca numai să nu muşte, să te dezbraci de straie şi să te încingi cu el peste mijloc, după aceea să-l iei şi să-l îngropi într-o bortă şi cu el să pui trei căţei de usturoi şi să zici: Cînd a mînca şarpele usturoi, atunci să mă doară şi pe mine mijlocul”.

Şarpelui nu i se pronunţa numele de ziua lui pentru a-i putea fi cîştigată bunăvoinţa pe timpul verii. În cazul în care cineva rostea din greşeală cuvîntul şarpe, acesta trebuia să spună neapărat un descîntec. În unele regiuni, se făcea un foc mare într-o groapă, se punea într-o oală apă şi o bucată de mămăligă, ca să aibă şerpii ce bea şi ce mînca, ca să nu iasă din groapa aceea toată vara. Nu trebuia luat în mîna nici un obiect ascuţit, deoarece se credea că omul va vedea numai şerpi  pe tot parcursul anului.

Se zice că Sf. Alexie ar mai fi avut mai multe înfăţişări. O legendă povesteşte că, deoarece omul avea mult de suferit din cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate şi le-a închis într-o raclă şi l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării. Ajuns la destinaţie, Alexie nu a putut rezista, însă, curiozităţii şi a deschis racla, astfel încît toate acestea s-au răspîndit din nou pe pămînt. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost transformat în cocostîrc şi pedepsit să adune, între 17/30 martie şi 14/27 septembrie, insectele împrăştiate. Legenda conţine şi un sîmbure de adevăr, căci în preajma acestei zile este perioada întoarcerii berzelor şi cocostîrcilor.

Sărbătoarea mai este numită şi Ziua Peştelui sau Retezatul Stupilor, pentru că peştii încep să se zbată în ape, iar albinele ies din stupi. Pescarii susţin că Sfîntul Alexie este cel care aduce peştii din adîncurile, unde au iernat la suprafaţa apelor. Ei obişnuiau să ţină post negru toata ziua sau să prindă un singur peștișor, pe care, după ce-l descîntau îl mîncau de viu în speranța unui an spornic la pescuit.

În ziua de Alexii, oamenii de la sate obişnuiau să aprindă focurile prin livezi, acestea simbolizînd curăţenia rituală a gospodăriilor pentru a ajuta soarele să depăşească momentul echinocţiului de primăvară. În zorii zilei se măturau şi se greblau curţile, livezile şi grădinile, iar gunoaielor li se da foc. Era de bine ca în dimineața acestei zile să se afume gospodăria cu petice aprinse, cu busuioc și cu tămîe, iar focurile să se facă în mijlocul grădinii ori livezii, astfel se credea că ograda va fi păzită de insecte, iar oamenii şi vitele de boli şi muşcături de şarpe.

Tot în această zi se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie ca să nu dea omizile pe crengi, se suna din clopoţei sau se făceau zgomote bătînd în fiare vechi pentru ca să sperie tîrîtoarele.

Femeile în această zi nu lucrau, în special nu aveau voie să toarcă, să depene fire şi mai ales să folosească ace şi foarfece ca să nu le vină gîngănii în casă.

Tot în aceasta zi se făceau şi previziuni meteorologice. Se zicea că de Alexii, încep să cînte broaştele. Dacă broaştele cîntă înainte de 17/30 martie, atunci e semn că primăvara va fi lungă şi rea; dacă încep să cînte de Alexii, atunci e semn că vor urma zile călduroase.

Se credea în popor că Sfîntul Alexie mai avea şi o altă putere, în momentul cînd se sătura de iarnă, lua un tăciune aprins şi îl îngropa în zăpadă şi începînd cu acel moment zăpada se topea şi începea cu adevărat vremea de primăvară.

Există şi astăzi sate în care tradiţiile populare de Sf. Alexe se păstrează, îmbinîndu-se cu substratul religios al sărbătorii.