Array

Calendarul evenimentelor

Fluxul de ştiri

Eminescu Mihai

Eminescu Mihai (15.01.1850 la Ipoteşti sau Botoşani – 15.06.1889, Bucureşti), poet romantic. Studiile liceale le urmează la Cernăuţi, apoi audiază cursuri preferenţiale la Viena şi Berlin. A activat sporadic ca director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, revizor şcolar, apoi împreună cu I. Slavici şi I. L. Caragiale a fost redactor la ziarul „Timpul” de la Bucureşti. A participat la şedinţele Societăţii „Junimea”. În timpul vieţii criticul literar Titu Maiorescu a selectat şi a editat un singur volum („Poezii”, 1883), în studiul critic din prefaţă l-a remarcat ca pe un poet de geniu: „Eminescu şi poeziile lui”; apoi au fost publicate şi postumele (în substanţiala ediţie Perpessicius, 6 vol.). A cîntat cu pasiune dragostea şi natura, a satirizat prezentul, raportîndu-l la trecutul vitejesc, a aprofundat multe concepte filosofice, care frămîntă şi astăzi cugetele savanţilor. Romanticul poet a suportat cu greu vitregiile vieţii cotidiene, a evadat mereu imaginar în arealuri cosmogonice („Scrisoarea I”), pasionat de cunoştinţe, a făcut escapade în timp, în miturile naţionale şi universale, în istoriile unor civilizaţii dispărute („Memento mori”, „Odin şi poetul”), a admirat şi a căutat să descifreze spaţiile siderale („Povestea magului călător în stele”). Eroii demonici, sceptici şi ironici i-au frămîntat gîndurile („Înger şi Demon”, „Demonism”). Poezia lirică e de o armonie şi o muzicalitate inimitabilă, argument solid fiind apelarea savuroasă şi permanentă a compozitorilor la textele sale. Filonul folcloric îngemănat cu sentimentul de dragoste pe un fundal cu natura din „gura noastră de rai” l-au făcut să creeze opere rezistente în timp („Călin file de poveste”, „Dorinţa”, „Crăiasa din poveşti”, „Povestea codrului”, „Povestea teiului”, „Sara pe deal”, „Revedere” etc.). Patosul patriotic şi l-a exteriorizat în creaţii cu o vastă respiraţie epică („Scrisoarea III”, „Epigonii”). A fost mereu dominat de deconspirarea sensului vieţii pe pămînt, creînd o poezie meditativă cu reverberaţii din teoriile filosofului german A. Schopenhauer („Glossa”, „Rugăciunea unui dac”). Opera lui de vîrf, în care omul de geniu e sculptat pe fundalul cotidianului efemer, este poemul „Luceafărul”. S-a manifestat şi în proza filozofică şi lirico-fantastică („Sărmanul Dionis”, „Geniu pustiu”, „Cezara”, „Avatarii faraonului Tla”), în stilizarea unor basme populare („Făt-Frumos din lacrimă”). A lăsat şi o vastă moştenire publicistică, ample proiecte dramatice nefinalizate, culegeri de folclor. Este încadrat de critica literară în patrimoniul marilor clasici ai literaturii universale.

Opere:
„Poezii” − Chișinău, 1956
„Proză” − Chișinău, 1956
„Аrticole şi scrisori” − Chișinău, 1965
„Оpere alese”. Vol. 1-4. − Chișinău, 1971
„Opere”. Vol. 1-3 − Chișinău, 1981
„Poezie populară” − Chișinău, 1970
„Lirica” − Мoscova, 1968
„Stihi” − Chișinău, 1974
„Izbrannoe” − Chișinău, 1980
„La steaua. Romanţe pe versuri de Mihai Eminescu” − Chișinău, 1989.

Publicații

Materiale din compartiment: Galeria foto | Galeria publicațiilor |

Localităţile Moldovei şi diasporei

Show city info

Hiliuţi

Statut:
Sat
Prima atestare:
1772-1773
Populația:
2037 locuitori

Hiliuţi este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Hiliuţi și Răuţelul Nou. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Fălești și la 142 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2037 de oameni. Satul Hiliuţi a fost menționat documentar în anul 1772-1773.

Citeşte mai departe
Versiunea mobilă